Soţul meu vroia să mergem ieri să-mi ia televizor. Da, aşa zice el, să-mi ia, mie, de parcă eu stau singură. 😀 Ştiu eu strategia lui, vrea să mă sară la cadoul de Paşte. 😀
Ăsta ar fi al treilea televizor pe care îl cumpărăm în ultimele două săptămâni.
Îmi aduc aminte de timpurile, nu foarte îndepartate, în care din supermarketuri la fiecare 5 cumpărători ieşea unul cu o cutie mare de TV. Plină. Pe vremea aia tata socru’ ţinea un magazin de televizoare second hand şi vă daţi seama că ce primea mai mişto, mergea direct la noi în camere. Ei bine, televizoarele alea ne-au ţinut până săptămâna trecută, când au început să cadă unul dupa altul. Al nostru, de exemplu, face când ţi-e lumea mai draga şi acţiunea mai interesantă, o dungă luminoasă pe mijloc. Adică se stinge, şi-i rămane doar dunga asta pe ecran. Reporneşte, desigur, după aplicarea unei lovituri puternice în dreapata sus. A venit deci vremea noastră să luăm televizoare.