Ţinuta mea de azi

M-am trezit devreme şi cu ochii închişi mi-am căutat papucii de casă. Pe primul l-am identificat uşor, pe ce-l de-al doilea îl caut încă. Am pornit aşa cu picioarele târşindu-mi pe pardoseală, unul încălţat şi celălalt gol. Baia mi s-a părut mai departe decât de obicei, dar apa rece m-a readus parţial la viaţă, până într-acolo încât am deschis ochii. Încet încet, ca în fiecare dimineaţă, la fel ca alte câteva milioane de femei, în capul meu îşi făcea loc eterna întrebare: “azi cu ce să mă îmbrac?”

Dacă de obicei n-am o idee prea clară despre ce vreau să îmbrac până  în clipa în care deschid şifonierul cu imbrăcaminte, azi, fiind o zi specială, la care mă gândisem mult (deh, nu împlineşti în fiecare zi 37 de ani) ştiam exact ce voi îmbrăca. Ceva lejer în care să mă simt bine, ceva ce mă avantajează ca de, baba nu mai e ca la 20 de ani  cu pătrăţele pe abdomen, ceva de calitate (cum altfel?) şi ceva ce am deja, că doar nu mă duceam atunci dimineaţa la cumpărături pentru o ţinută nouă. 

Ca sa fie totul gata azi, m-am ocupat din timp şi mi-am comandat tot ce-am avut nevoie de pe net, că nu ţin neapărat să pierd timpul prin magazine şi să probez lucruri pe care mai apoi să le cumpar pentru că mi-e ruşine de vânzătoare, să plec fară nimic dupa ce le-am întors magazinul cu fundul în sus. . Mai bine le probez la mine acasă şi ce îmi vine bine, opresc, ce nu, returnez fără remuşcări, căci aşa e înţelegerea. Eu îmi aleg ce vreau online, ei îmi trimit totul acasă. La primire plătesc tot. Probez, răs-probez şi am termen 14 zile lucrătoare să returnez ce nu mai vreau, fără nicio penalizare şi fără a fi nevoită sa invoc un motiv. Pur şi simplu le retunez şi exact la fel mi se returneaza şi mie banii. Mi se pare super ok şi fac asta de ani buni.

Cum am de gând să plec în seara asta la plimbare în ţinuta asta mişto (mişto pentru mine, părerea voastră o voi afla eu imediat), m-am gândit să v-o arat şi  vouă înainte de a o înbrăca:

quelle2

Au fost aşa, (129.90 lei) Tunica  fix pe gustul meu (cine mă cunoaşte, ştie), (179.90 lei) jeansi de croiala cărora mai profit şi eu cât mai merge, presimt că în curând n-o să mai încap în ei, (39.90 lei) bascul  care mi-e drag deşi voi o să spuneţi că-i de baba, (199.90 lei) botinele la care visez de anul trecut  şi (129.90 lei) geanta pe care recunosc că o voi purta doar în plimbările lungi şi fara ţintă.

Ok, îmi trebuia şi un palton dar nu m-am gândit că va veni iarna aşa devreme, aşa că mă voi mulţumi cu o vesta (149.90 lei) din blană artificială (deci sunt şi ecologistă, da?) şi sunt gata de plecare. Sorinnnn tu de ce nu eşti gata?

Acest post a fost scris pentru SuperBlog 2009.

(Visited 51 times, 1 visits today)
Malve

Baba la 37 de ani? Mama, baba poti sa te simti de la 70 de ani in sus.[Cine vorbeste, eu care ma simt batrana cu fiecare an :lol:] Ma rog, tu esti frumoasa, tinuta imi place, mai ales tunica aceea e superba. Sper sa ai o zi frumoasa, asa cum ai planificat.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.