Printre lupi….

Imi place mult sa citesc. In ultimul timp imi place sa citesc mai ales autobiografii. Ma intereseaza ca viata celui despre care citesc sa fie descrisa chiar de el. Pentru ca viata ta vazuta prin ochii tai e altceva.

 Am citit in concediu o carte ” Printre lupi…” de Misha Defonseca.

O marturie iesita din comun, o calatorie de o incredibila forta.

O fabuloasa lectie de dragoste si de ura, dar mai presus de toate o demonstratie de forta si de curaj!

1941. Belgia

Era doar o fetita de 7 ani cand parintii i-au fost deportati, acesta este momentul cand incepe tragedia lui Mishke, copila evreica. Deoarece familia careia ii este „vanduta“ e pe cale sa o dea pe mana nazistilor, Mishke se hotaraste sa fuga. Spre est… caci acolo i s-a spus ca ar fi fost dusi parintii ei…Germania, Polonia, Ucraina, Romania…

Din sat in sat, strabatand munti si paduri, vazand fluviile despre care ii povestise bunicul, in zdrente si desculta, fura pentru a se hrani, iar oamenii sunt pentru ea niste monstri care ii fac numai rau, distrugand totul in jurul ei. Dar copilul plecat in cautarea mamei este „adoptat“ de o lupoaica, fiarele padurii sunt cele care o ajuta sa supravietuiasca in grelele vremuri ale razboiului, si ea le deprinde comportamentul pentru a fi acceptata de catre haita. Doar in mijlocul lupilor uita de singurate.

Ororile razboiului sunt pretutindeni, vede executii, violuri, lagare de concentrare, nemtii sunt pentru ea intruchiparea raului, caci ei sunt cei care i-au furat parintii si copilaria.

Violenta si cruzimea oamenilor din Europa celui de al Doilea Razboi Mondial atinge cote inimaginabile, dar Mishke nu renunta, vrea sa-si gaseasca mama. Dupa ani de ratacire prin munti, devine ea insasi un lup care se hraneste cu cadavre…

„Trecatorii nu ma baga in seama. Nu vad ca sunt un lup ratacit pe strazile orasului. Un lup gri, mascul sau femela, fara nume, fara varsta. In indiferenta multimii, nu am nici un reper. Ma tem de oameni si, cu narile frematand de dezgust, ma feresc, tematoare, din calea lor. Urasc pielea si mirosul lor de hoit. Cand am fugit in lume, nu eram decat o fetita. Mi se spunea Mishke, eram evreica si aveam sapte ani.“

Cartea mi-a placut foarte mult si am inceput sa vorbesc cu cei din jurul meu despre ea.

Si ei erau impresionati, numai sotul meu a zis ca el nu crede asa ceva. E adevarat povestea nu prea poate fi verificata, nu prea am avut ce argumente sa-i dau.

Am venit acasa, am verificat ce s-a mai scris despre carte si ce credeti. In februarie 2008, autoarea a recunoscut ca :  “Această carte, această poveste, este a mea. Nu este reală, dar a fost realitatea mea, felul meu de a supravieţui”.

Ea are astazi 70 de ani, si trăieşte în prezent în SUA.

Eu cred ca merita sa citesti cartea.

(Visited 36 times, 1 visits today)

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.