Jurnal de femeie cu toane (II)

Vedeți, m-am conformat și am schimbat titlul. Aveți dreptate, e mai corect așa. Să-i lăsăm Loredanei dreptul de a fi femeia normală. Sau anormală. Ea știe. Începem:

Astăzi (13 ianuarie 2014)… este ziua de naștere a Adrianei, soția fratelui meu ( mă enervează să-i zic cumnată, e mai mult o soră pentru mine). La mulți ani, draga mea, să ai un an minunat și să ne vedem mai des, nu doar în concedii și la sărbători! Numai bine!

Afară…e primavara.

În grădina…aceeași primăvară de mai sus. Nu mă mai deranjează așa tare, m-am obișnuit cu gândul că nu vom avea zăpadă, dar și cu gândul că am pierdut un anotimp.

În casă…cafea, sandviciuri calde, portocală. Micul de jun de lângă laptop. Am stricat ieri brăduțul la presiunile alor mei, e l-aș mai fi ținut o vreme. Măcar până la prima zăpadă.

În bucătărie…fetele și-au făcut singure pachetele pentru la școală și miroase frumos a pâine prăjită. Ieri am făcut acolo sărățele pentru prima dată în viața mea și mi-au ieșit atât de bune încât mâine repet rețeta dar triplez cantitățile.

Sunt îmbrăcată cu…pantaloni negrii cu picățele albe (habar nu aveți că ăsta e ultimul trend) și pulover verde. Îmi iau imediat și vesta pe mine și plec la treabă.

Ce muzică ascult acum… Ascult o melodie pe care vreau să i-o dedic Adrianei. Asta:
You Raise Me Up – Westlife (By Dj Codrin)

Ce cărţi citesc zilele astea…am început Lebădana Neagra. Impactul foarte puțin probabilului, de Nassim Nicholas Taleb. În loc să vă povestesc despre carte (o voi face atunci când am s-o termin), vă las cu un citat din autor: ”In ultimii 12 ani, i-am spus oricărui era dispus să mă asculte că ne expunem unor riscuri enorme neacordând nicio atenţie evenimentelor puţin probabile. După tot atâţia ani încă primesc insulte pe această temă!” 

Ce mai meşteresc eu…Am făcut niște sacoșe textile pe care am aplicat un alt material ce avea imprimat pe antetul  firmei, dar nu oricum, ci puțin șters, adică fără să se vadă ușor toată informația. Trebuie să te uiți un atent dacă ești interesat și nu te stresează că-i pus acolo dacă nu ești interesat. În plus, ne sunt folositoare.

Un lucru plănuit pentru săptămâna viitoare… să facem planuri de vacanță. Am început noi să vorbim cât de cât, dar mie îmi plac planurile puse pe hârtie, cu cât mai multe detalii. Ce dacă nu se concretizează? E așa frumos să visezi…

Am învăţat… că 85% dintre oameni se mulțumesc cu un lucru făcut bine în proporție de 85%. Cei care dau atenție detaliilor si nu se lasă până nu le iese perfect sunt atât de puțini. 🙁

Sunt recunoscătoare… pentru fiecare mângâiere primită de la fetele mele. Ok, și de la soț. Mângâierile și îmbrățișările lor mă umplu de energie și-mi dau putere să merg mai departe, să-mi doresc să fim bine, să ne iubim și să ne drăgălim mereu exact cum o facem acum.

Mă gândesc

Aştept/sper… ca planurile alea de concediu pe care vrem să le facem începând de săptămâna viitoare să se materializeze și să nu mai trebuiască să le anulăm pe ultima sută de metri.

Un citat/proverb favorit

“Să avem seninătatea de a accepta ceea ce nu poate fi schimbat, curajul de a schimba ceea ce poate fi schimbat şi mai ales înţelepciunea pentru a face deosebirea între cele două posibilităţi”
– Marc Aureliu

O fotografie preferată… Am ales să vă arăt această imagine cu speranța că poate vă inspiră. Noi am luat înainte de Crăciun o scară (mult mai mică, ce-i drept) de la Ikea, am vopsit-o albă (avea o culoare de lemn natur care nu se potrivea cu nimic), iar acum o folosim așa: ca scară pentru a ajunge în locurile greu de urcat cum ar fi sus pe șifonier, la becurile din camere sau la rafturile înalte din bucătărie; ca și măsută de cafea atunci când vrem să stăm în canapea și să avem cafeaua sau paharele aproape; ca scaun, atunci când suntem mai multi la masă și unul dintre noi nu are pe ce sta și mai sunt și alte întrebuințări pe care le are, iar în plus, arată bine. 🙂

scara in casaSursa foto

(Visited 40 times, 1 visits today)
Vienela

La multi ani Adrianei!
Excelenta ideea cu scara! Nu am nici un motiv serios sa imi cumpar; apartamentul a fost gandit pentru ca eu 🙂 sa pot ajunge oriunde suindu-ma pe un scaun, dar mi-ar placea ca intr-un colt de casa sa asez rafturi ca in aceasta poza, mai ales ca mi s-au adunat o multime de chestii dragute carora nu le gasesc locul.
Sa pui reteta de saratele si pe blog, poate ne inspiram si noi. 🙂
Ah, si multi pupici pentru doaronline. Asta ma motiveaza sa trec mai des pe acolo… 🙂

nina

Cand o sa fac saptamana asta am sa fac poze si am sa va arat reteta. E simpla, simpla, foarte gustoasa si iti permite sa te joci cu gusturile. MA bucur ca-ti place ideea cu scara!

Madutza77

La multi ani, Adrianei ! Să fie sănătoasă și să aibă parte de tot ce își dorește !:)
Și eu am făcut ieri tot… sărățele …10 tăvi, din care nu mai am una :))))
Citatul meu de azi: “Greşelile sunt lecţiile de înţelepciune ale vieţii”(Herbert Harris )
Zi și săptămână minunată să ai !:)

nina

10 tavi? Tu nu esti bine, maica. Eu am facut doar doua, dar n-au ajuns nici pe o masea.
Frumos citatul tau, numai de n-am avea prea multe lectii din astea pe parcursul vietii.

Madutza77

Sunt fff. bine tu! :)))…10 tăvi la 5 persoane, am făcut să ne săturăm…și mai ales că am fost ajutată de juniori, care au lăsat desenele animate și calculatorul pentru a mă ajuta…unul rădea cașcavalul, altul bătea ouălele, altul tăia coca și tot așa…a fost o colaborare grozavă care a meritat tot efortul… 🙂
Ba da…lecții de viață să tot avem ca de-aia ne aflăm AICI, să învățăm , nu? Dă nu am greși, am fi ca niște roboți, perfecționiști. Și ce lecție e mai frumoasă decât asta din greșeli…vorba lui Seneca: ERRARE HUMANUM EST!

Nina

mno, eu nu sunt de acord cu asta. Sa greesti e omenesc, dar sa mergi din greseala in greseala e o prostie. Chiar de-am vrea nu avem cum sa nu gresim uneori, dar sa fim mandrii de greselile noastre e usor fortat. Cat despre invatat, daca nici din greseli nu invatam, atunci chiar ca nu mai avem nicio speranta.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.