Discover new blog

discover new blogsEra o vreme când căutam prin ultimele pagini ale zelistului pentru a găsi bloguri frumoase și neștiute de lume. Voiam să le recomand și să încerc să le aduc câteva vizite în plus celor care se străduiau să scrie frumos fără a avea însă prea multă audiență. Bineînțeles că entuziasmul nu m-a ținut mult și am sfârșit prin a  renunța.

Numai că zilele trecute, Mirela mi-a transmis o leapșă excelentă, care nu numai că-mi place, dar mă pune și să nominalizez 9 bloguri cu stăpâne pe care le admir, dar care au un număr de fallowers mai mic de 200 (aici ca și Vienela, sunt puțin în ceață, nu știu ce înseamnă asta, așa că voi nominaliza 9 bloggerițe pe care le admir și basta).

Dar sa o luam cu inceputul:

1. Multumeste-i celui/celei care ti-a dat leapșa

Îți mulțumesc, Mirela! De când te-am cunoscut (deocamdată doar virtual), nu încetezi să uimești. Aflu de tine că ești inițiatoarea poveștii parfumate, după care aflu că scrii minunat nu numai pentru cei mari ci și pentru cei mici, nu numai în proza ci și în versuri, iar dacă mai era ceva de descoperit, a trebuit să văd aseară și rețeta ta de crispy crunch. Atât!

2. Scrie 11 lucruri despre tine.

Atât de multe? Ia să vedem, să găsim lucruri pe care nu le știți:

  • 1. Sunt scorpion. Mai exact scorpie, dar numai cu dușmanii. Și cum n-am niciun dușman, înseamnă că-s o fată bună. Hai că la argumentat nu mă întrece nimeni.
  • 2. Nu pot merge fără papuci de casă. Oricât de caldă ar fi dușumeaua, parchetul, gresia sau mocheta, eu nu pot merge descută. Pe nisip la mare sau pe iarba gazonului n-am nicio problema sa merg descultă, dar în casa nu.
  • 3. Am 13 genti. Dacă mă întrebați care-i aia bună, vă spun cu mâna pe inimă că trebuie s-o cumpăr. Nici una dintre cele e care le am, nu mi se mai pare bună. Dar ele sunt aproape noi și fiecare la timpul ei a fost cea mai buna din dulap. Numai ca timpul lor a trecut. Cred ca voi face odata o licitație și le voi da aici pe blog. 😀
  • 4. Am niște prieteni extraordinari. Eu sunt genul de om de care trebuie sa tragi ca sa-l scoti din casa. Cu toate astea ies destul de des, datorita prietenilor. Le multumesc pe calea asta. 🙂
  • 5. Fac cel mai bun tort diplomat care există. Cel mai bun! Punct.
  • 6. Am învățat să mă bucur de lucrurile simple. Câteodată mă bucur când mănânc pufuleți din ăia clasici pe care îi mâncam și în copilărie. Și asta-i doar un exemplu.
  • 7. Sunt genul de om care nu intra in panica atunci cand nu are bani in portofel. Cred că dacă acum n-aș mai avea niciun leu timp de o luna de zile, și nici n-as avea voie sa vand ceva sau samuncesc pentru a face rost de bani sau mâncare, aș supraviețui fără probleme. Știu oameni care dacă intră în panică dacă n-au 3000 euro în casă. Nu-i cazul meu. Încerc să-i fac eu pe bani, nu să mă facă ei pe mine.
  • 8. Nu țin supărarea. Bine, nici de certat cu lumea nu prea mă cert, dar atunci cand am ceva de reproșat cuiva, o spun și gata, suntem din nou prieteni. Străinilor nu prea le reproșez chestii. Excepție fac, desigur, politicienii. 😀
  • 9. Aș vrea să locuiesc într-un orășel uitat de lume, dar cu toate utilitățile posibile. Da, căsuța din povești cu electricitate, gaze, apa și internet, ar fi perfectă.
  • 10. Nu-mi place să mă învețe cineva ceva ce deja știu. De exemplu, cum să bag ața în ac sau rufele în mașina de spălat. Sau cum să parchez mașina. 😀
  • 11. Deși probabil n-ați spune, mi-e greu să vorbesc despre mine. Stau, mă gândesc ce naiba să spun, mă mai ridic, mai beau un pahar cu apă… mi-au trebuit aproape două ore să scriu cele zece puncte de mai sus.

3. Răspund celor 11 întrebări puse de Mirela:

  • 1. Cât din tine dezvălui pe blog și cât lași departe de virtual, doar pentru viața reală? 50% pe blog, 50% privat. Eu sper să țin balanța în echilibru cât mai mult. 
  • 2. E importantă părerea celorlalți despre tine, sau primează părerea ta personală? Dacă aș fi fost singură pe lume, ar fi contat doar părerea mea. Din păcate, sau din fericire, nu-i așa, iar eu țin cont de părerea celorlați în măsura în care părerile lor nu sunt diametral opuse de ale mele.
  • 3. Viața e scurtă. Trăiești cu intensitate clipa, sau îți menajezi resursele pentru timpuri mai greu de străbătut? Încerc din răsputeri să mă menajez pentru timpuri mai greu de străbătut, dar nu-mi iese. Trăiesc clipa. Până la urma e mai bine așa. Cine știe ce va fi mâine.
  • 4.  Trebuie să salvezi de la distrugere operele de artă ale omenirii. Din păcate, nu ai voie să pui deoparte decât cinci. Le poți numi, oricât ar fi de dificil? Nu sunt eu în măsură să spun ce-i important și ce nu în artă. Probabil că aș salva cele mai aproape de mine 5 opere de arta. Dar daca asta s-ar întâmpla la o apocalipsa, nu cred că aș avea timp să salvez arta. Aș salva în schimb marile inventii ale omenirii. Vremurile grele ce vor urma vor scoate la iveală noi opere de artă, iar inventiile salvate (știți voi, bicicleta, eletricitatea, telefonul, insulina artificiala, masina de cusut… ) ne vor face viața mai ușoară.
  • 5. Crezi că oamenii se pot schimba? Ce anume contribuie la capacitatea omului de a se schimba în bine? Am spus-o de multe ori și o repet acum aici pe blog. Prietenii și familia te pot schimba. Nu există om care să nu poată fi schimbat. Uneori nici nu-i nevoie să intervină altcineva decât timpul și omul se schimbă. Se învârt acolo în interior niște rotițe și lucrurile nu mai sunt la fel pe măsurăce înaintăm în vârstă. Avem alte priorități, ne place altă muzică, alți oameni, alte prăjituri.
  • 6. Ce părere ai, educația contează mai mult decât zestrea genetică? Da. Se spune că la performante notabile ajngi cu multă muncă și un strop de talent. Țin minte un exemplu din fotbal. Era un tânăr jucător venit la o echipa de fotal, iar antrenorul, un om experimentat, când l-a văzut i-a spus: Măi, haplea în chiloti, tu nu vei ajunge niciodată un jucător adevărat de fotbal, n-ai pic de talent. Omul vorbea cu Cămătaru.
  • 7. Îți faci planuri amănunțite, sau lași totul în voia destinului? Crezi în Destin? Cred în destin, dar îmi fac planuri amănunțite. Nu-mi place să fiu luată prin surprindere decât de lucruri bune. Așa că planific aproape totul și până acum mi-a cam iesit. Dar, da. Cred în destin. Sunt sigură că nu depinde totul numai de noi, dar în mare parte ne-o cam facem cu mâna noastră, ca să zic așa.
  • 8. Regreți ceva din trecutul tău, ai schimba radical ceva? Nu, n-aș schimba radical nimic, dar regret că n-am mâncat mai multe prăjituri atunci când eram slabă. 🙂
  • 9. Îți place să dai ordine, să fii șefă, să te asculte lumea? Să țină cont de sfaturile tale? Da, îmi place. Cred că asta a fost în capul meu când m-am înscris la Facultatea de Management. Dar nu mă gândesc niciodată că dau ordine atunci când le spun oamenilor ce urmează să facem. Accept orice idee, mai bună decât a mea, fără nicio problemă, ba chiar cu admirație. Totul e să iasa treaba bună. Am avut însă noroc sa lucrez cu oameni deosebiți, care-și știu meseria și cărora nu prea e nevoie să le spui ce să facă. Dar sunt foarte mândră când un sfat îmi este ascultat. Mă simt utilă și probabil că de aici vine mândria. 🙂
  • 10. Definește stilul care te face feminină. Deși admir femeile foarte elegante, eu merg mai mult pe urban chic pentru ca stilul ăsta mi se potriveste mănușă. În rest, nu mi-am prea pus problema feminității, probabil și pentru că nu mi-a lipsit niciodată. Când eram copil voiam să fiu băiat. N-am avut cum, eram prea finuță. 😀
  • 11. Oare ce înseamnă Dumnezeu? Pentru mine Dumnezeu e o forță în care noi toți avem nevoie să credem. E exact speranta rămasă pe fundul cutiei Pandorei. Dacă el există sau nu, sub o forma sau alta, vom afla cu toții. Unii mai devreme, alții mai tarziu.

4. Eeee, acum se îngroașă gluma, aveți în continuare cele 10 întrebări adresate vouă, de către mine. 

  • 1. Îți place numele tau? Dacă nu, cum ai fi vrut să te numești?
  • 2. Care sunt primele trei romane care îți vin în minte, dintre cele pe care le-ai citit?
  • 3. Te înțelegi mai bine cu fetele sau cu băieții? Ai o explicație pentru asta?
  • 4. Dacă te-ai reîntâlni mâine cu primul tău iubit și dacă printr-o minune te-ar invita la o cafea și tu ai acepta, ati mai aduce in discutie motivul despartirii voastre?
  • 5. Crezi că există alte planete asemenea Pământului? Care-i teoria ta?
  • 6. Crezi că românii sunt mai buni sau mai răi decât alte popoare? Cu cine crezi că ne asemănăm?
  • 7. Ai fi în stare să tragi cu pușca într-o ființă? Chiar daca-i un gândac, ai fi în stare?
  • 8. În ce an crezi că va organiza România Jocurile Olimpice de vară?
  • 9. Câte camere ar avea casa ideală pentru tine?
  • 10. Ce te-a convins să citești acest post până la sfârșit?

Acesta este probabil cel mai lung post scris de mine vreodată, și dacă pun la socoteală că încă n-am ajuns la final mi se pare chiar fără de sfârșit. Urmează să nominalizez nouă fete, bloggerițe, pe care le invit să răspundă acestei lepșe:

    1.  

Asta a fost tot. Dacă ai ajuns cu cititul până aici, let me know și răspunde la ultima mea întrebare (vezi mai sus), s-ar putea să câștigi ceva. 🙂

(Visited 37 times, 1 visits today)

Related Post

Iuliana

Am citit până la fina, ca de obicei de altfel, pentru că am vrut să te cunosc mai bine. Te-am cunoscut din răspunsuri, dar am vrut să te cunosc şi din întrebări. Şi ajungând la finalul postării am văzut că am şi câştigat dreptul de a răspunde la ele :)) Multumesc mult pentru nominalizare, Nina. Voi răspunde cu plăcere 🙂

ileana

Pfui, am primit aceeasi leapsa si de la Mara W. Pe care n-am onorat-o inca :)) Ce ma fac? Ce ma fac? Tre sa raspund la amandoua seturile de intrebari? Imi trebuie o zi de concediu, atunci.. 🙂

Mirela

Dragă Nina, la rândul meu îți mulțumesc că ți-ai făcut timp pentru a răspunde provocării, știind cât de limitat este timpul fiecăreia. Tot în primul rând, mulțumesc pentru aprecierile referitoare la preocupările mele care, ca la aproape orice artist plastic familist, oscilează între familie, job și atelier.
Și acum să trec la conținut.
Dacă ești Scorpion, trebuie să te înțelegi excelent cu Peștii, hai să ne dăm și aici mâna dacă așa au hotărât astrele (văd în dreapta un Brâncuși, un Sorescu, un Gide născuți azi, în prima zi a zodiei Peștilor – de fapt ieri la 17,10 a intrat Soarele în Pești. Și ei sunt doar câțiva dintre cei dragi). Umorul de la ”am 13 genți” mă dă gata, te caracterizează! Sper să o ai curând pe cea râvnită, dar și pe-a 18-a sau a 27-a sau chiar a 55-a, de ce nu?! Și, asemeni ție, 50% pe blog, 50% privat. Nimic intim pe blog, nimic în halat și papuci, cum s-ar spune. Și eu sper să țin balanța în echilibru cât mai mult. Poate las chiar mai mult numai pentru mine și cei doi foarte dragi ai mei, sunt ceva mai zgârcită. Nu-mi trăiesc viața pe blog, dar ceea ce mi se pare frumos, important și decent de arătat da, împărtășesc cu cititorii. Și nu cred că trebuie să dezvăluim chiar tot. Subscriu întru totul la ”Prietenii și familia te pot schimba. Nu există om care să nu poată fi schimbat. Uneori nici nu-i nevoie să intervină altcineva decât timpul și omul se schimbă”. Splendid, Nina, cu voia ta o să rețin exact așa formularea. Am întâlnit atât de des aberanta afirmație că ”oamenii nu se schimbă”! Mă mir că nu e însoțită și de un Neanderthal-ian, acolo, dacă nu se schimbă! Poate vor să ia șansa unora de-a deveni mai buni sau mai realizați, sau cine știe…Dar da, de schimbat, ne schimbăm cu fiecare secundă. În bine, părerea mea. Setul de întrebări alese de tine e superb, mai că le invidiez pe doamnele nominalizate. 😉
Nina, ești un om minunat, ai multe calități și mă bucur foarte mult că te-am cunoscut. Duminică ne reîntâlnim la Povestea noastră parfumată. Cu Parfumul Deșertului! Eu mi-l voi imagina, n-am fost încă în deșert. Te îmbrățișez cu drag! Să ai o zi cu spor!

Ana-Maria

Pai “UAU”… 😀 Ce sa zic? Nu stiam ca ma citesti…sau poate nu am fost atenta si chiar nu ma gandeam ca sunt printre blogurile admirate de tine…Multumesc! 🙂
Deci scorpie la scorpie trage! 😆
Ca si la cealalta doamna ce m-a nominalizat , am sa preiau numai intrebarile tale , carora am sa le raspund si , te rog sa nu te superi , nu voi nominaliza mai departe 9 persoane care sa preia intrebarile mele.Sper sa nu te superi! Eu una vad leapsa asta ca un fel de a descoperi lucruri noi si interesante despre oamenii pe care ii citesti si , pe care eventual , ii si cunosti personal!
Insa o data iti multumesc de nominalizare si preiau intrebarile de la tine!

vienela

Am citit cu atentie toate raspunsurile tale, toate secretele pe care le-ai dezvaluit si pentru ca am avut norocul sa te cunosc mai bine chiar la tine acasa, mi te-am imaginat ridicandu-te de la laptop, band apa si uitandu-te in jur, de parca raspunsurile ar fi putut sta ascunse in lucrurile frumoase cu care te-ai inconjurat. Dar nu, raspunsurile erau in sufletul tau cald, in privirea blanda, in agerimea mintii.
Doamne, Nina, astazi ma chinuie rau talentul! Nu stiu ce am visat, dar am un fel de a vorbi… :))

Marmotica

Ma simt onorata! Ma apuc de treaba si clar : scorpie la scorpie trage 😛 Ma cum ne adunam noi . Si ce m-a facut sa citesc pana la sfarsit ? E simplu : tu. Iti citestc postarile pana la ultimul cuvintel 😀

alina25

Buna ! Ti-am descoperit blogul anul trecut si apoi am descoperit cu incantare ca esti targovisteanca .Imi place cum scrii si ce scrii si am citit pana la capat pentru ca eram curioasa cum ai raspuns la intrebari ….cred ca gandim oarecum apropiat ….felicitari pentru blog !

Maria

Multumesc pentru nominalizare, Nina! Ma simt onorata.
Voi prelua “sarcina” cu drag, nu stiu cand ma voi achita de ea, e treaba serioasa acolo, dar o voi face cu mare placere!

Mie-mi plac posturile lungi, dovada ca sub 1000 de cuvinte nu sunt capabila niciodata sa scriu 😀 , asa ca am citit cu placere pana la sfarsit.

O Oană

Thank you! 🙂
Am rămas în cap cu ”13 genți”!!! Eu nu dețin decât 5, iar din alea folosesc cu conștiinciozitate doar 2. Referitor la întrebarea ta, nu m-a convins nimic. Nu trebuie să mă convingă ceva să citesc postările bloggerilor care-mi plac, vine natural. Plus că nu-s genul care să citească în diagonală.

Frintz

Pentru ca imi place sa te citesc atunci cand am timp….din pacate tot mai putin in ultima vreme…..dar de fiecare data ma simt bine dupa ce citesc ceva la tine pe blog…MULTUMESC!

adelinailiescu

Multumesc de nominalizare si incantata de cunostinta!am mai primit leapsa asta, ma straduiesc de ceva vreme s-o fac. Poate acum, impunsa din mai multe directii, ma mobilizez.:))
La genti cred ca m-ai intrecut; nu vrei sa ne duelam in margele?:))

Nina

Fetelor, sunt coplesita de mesajele voastre. Aveam nevoie de ele ca de aer, mai ales ca azi toata ziua am umblat pe la politii pentru ca am dat cu spatele si l-am zgariat pe un nene de la ceva frma de gardieni. M-am simtit ca cel mai prost sofer din lume. Dupa care, m-a linistit Sorin: Lasa iubire, nu-i vina ta, astia la Hyundai au facut oglinda prea lunga. :(((

madutza77

Imi plac intrebarile …asa ca ,”ma incumet”, sa raspund si eu la ele ,desi nu sunt inca bloggarita …
1. Îți place numele tau? Dacă nu, cum ai fi vrut să te numești?
Da, imi place mult numele meu ,dar mi-ar fi placut sa ma mai numesc si Andreea( cred ca mi se potriveste semantica numelui), asta pentru ca sunt nascuta de Sf. Andrei, iar cand este ziua mea ,toata lumea ma intreaba :”Te cheama Andreea ?”
2. Care sunt primele trei romane care îți vin în minte, dintre cele pe care le-ai citit?
Prostituata-Maurice Dekobra, Trei intr-o barca-Jerome K.Jerome si Jurnalul unui pusti-Jeff Kinney (pentru incurajarea cititului la varste mici 😉 )
3. Te înțelegi mai bine cu fetele sau cu băieții? Ai o explicație pentru asta?
Imi place sa cred ca ma inteleg bine cu ambele tabere, cu o usoara afinitate pentru baieti ( am trei frati, trei feciori,lucrez intr-un colectiv preponderent masculin) , totusi cea mai buna prietena a mea este o fata. :))
4. Dacă te-ai reîntâlni mâine cu primul tău iubit și dacă printr-o minune te-ar invita la o cafea și tu ai acepta, ati mai aduce in discutie motivul despartirii voastre?
Daca s-ar intampla ,nu cred ca as accepta.Si daca totusi as face-o, nu as aduce in discutie motivul. Trecutul este trecut. Nu-mi place sa dezgrop caii morti!
5. Crezi că există alte planete asemenea Pământului? Care-i teoria ta?
Cu siguranta exista ! Asta pentru ca in tot Universul vizibil există mai mult de 1011 galaxii, iar in Univers, exista aproximativ 200 de miliarde de galaxii. Veste buna: NU SUNTEM SINGURI! Crestinismul vorbeste ,la un momendat despre “celelalte lumi necazute in pacat” care privesc la noi, pamantenii…deci?!( nu trebuie sa credeti teoria mea! este pur personala!)
6.6. Crezi că românii sunt mai buni sau mai răi decât alte popoare? Cu cine crezi că ne asemănăm?
Ai dracului de BUNI ! Suntem cei mai frumosi, inteligenti, destepti, inventivi,descurcareti,priceputi oameni.Surclasam multe natii cu pretentii !!! Bineinteles ,avem si “uscaturile noastre” ,dar asta nu se pune !!! Ne asemanam putin cu cei de la care avem influente( slavi, turci, italieni, etc)
7. Ai fi în stare să tragi cu pușca într-o ființă? Chiar daca-i un gândac, ai fi în stare?
Am tras cu pusca doar la tinta intr-o salcie( sub atenta supraveghere)si cand patul pustii, a fost gata sa-mi dezloce umarul, am zis:” Data viitoare nu mai pun mana!”. In copilarie am taiat o rata, de care imi pare rau si acum …dar de… asa invatau copii la tara sa supravietuiasca…Acum, mi-e mila si de un tzantzar! 🙁
8. În ce an crezi că va organiza România Jocurile Olimpice de vară?
Glumesti? In ritmul asta in 2100 si ceva… :))
9. Câte camere ar avea casa ideală pentru tine?
Cel putin cinci.( Cate una pentru fiecare + livingul ).Pentru a invata RESPONSABILITATEA!
10. Ce te-a convins să citești acest post până la sfârșit?
Imi place cum si ce scrii, ai o nota optimista , foarte funny si desigur , doream sa te cunosc.
Incantata de cunostinta si onorata sa raspund! 😉

Nina

Chiar ma gandeam la tine cand am scris articolul acesta. mi parearau can-ai blog. Ma bucur ca ai gasit tu singura metoda asta. Multumesc pentru raspunsuri!

madutza77

Scuze pentru “dezloce”-disloce si “copii”-copiii! Din nou din cauza vitezei :)!In timp ce scriam pe blog ,eram precum Iorga( faceam mai multe lucruri deodata).

Toantaro

Pe vremea mea chestiile astea se numeau oracol.

Singura intrebare pe care nu o aveam era daca putem trage cu pusca intr-un gandac. Asta era doar pentru baietii de la colegiul Wilhelm Tell, sectia “Arme de foc de mare precizie”.

Your email address will not be published. Required fields are marked *