Parfumul Parcului Chindia

Am copilărit la Târgoviște și oricâte parcuri aș mai fi văzut în viața mea, cele mai vii și mai dragi amintiri mă duc cu gândul la Parcul Chindia din orașul meu drag.

Era sfârșit de primăvară în 1992 când viața noastră de liceeni se apropia cu pași mari, de uriaș chiar, de sfârșit. Aveam o tinerețe pe care numai vârsta de 18 ani ți-o poate da. Vise nebune ne umpleau inimile, dar și-o durere surdă, asumată. Aveam să ne despărțim și prieteniile noastre urmau să se rupă. Doar cele mai puternice aveau să țină și din fericire pentru mine, au fost câteva.

O dimineață liberă și-un aparat de fotografiat. Atât ne-a trebuit. Unde ies cele mai frumoase poze? Unde mergem? Se auzeau glasurile noastre pe diferite tonalități. Să începem din curtea școlii! Nu, mă, că-i urât aici, ce, vrei să-ți amintești asfaltul ăsta ciuruit toată viața? 

turnul-chindieiAm început din curtea școlii, asfaltul ciuruit își jucase rolul lui în viețile noastre, dar parcul, parcul Chindia, la o aruncătură de băț de Liceul Economic, cam cu e Cișmigiul de Gheorghe Lazăr, parcul, zic, fusese martorul mut al anilor noștri de liceu.

Pe soare, pe vânt, pe zăpadă sau chiar pe ploaie, parcul cu aleile sale străjuite de tufe dese și veșnic verzi, parcul cu lacul pe care bărcile verzi de lemn cu vâsle albastre se închiriau încă pe sub mână, parcul cu Turnul Chindiei ce era pentru noi atunci cea mai înaltă clădire pe care urcasem, parcul cu pârtia de săniuțe pe care nu ne mai săturam să ne dăm în zilele cu zăpadă. Parcul însemna libertatea în viața noastră, destul de constrânsă, de liceeni sadea.

În ziua aleasă pentru, acum i-am spune ședință foto, atunci i-am spus simplu pentru poze, parcul Chindiei ne-a primit ca pe niște prieteni vechi în poaiana noastră, un semicerc cu bănci înconjurate de pomi fructiferi înfloriți încă, ce se dezvăluiau pe rând, fiecare, și învăluiau trecătorii cu aromele lor împletite și fragede. Exact ca puștii de liceu ce s-au așezat în grabă pe bănci și-au încercat să-și strige prieteniile și să-și creeze în același timp  un sentiment puternic de libertate și de încredere în ei. Am resimțit parfumul acelui moment petrecut atunci alături de colegii mei, abia la sfârșitul anului trecut când din întâmplare mi-a căzut în mâini, deși n-ar fi trebuit să se întâmple așa, creația lui Dominique Ropion pentru Cacharel, parfumul Catch me, parfum cu note tinerești și florale care mi-a devenit pe loc aproape prieten.

CatchMe_80Ml_dt

Atâtea flori și atâta tinerețe

N-oi mai trăi-o, poate, niciodată.

Doar pozele din care zâmbesc fețe,

Îmi amintesc parfumul parcului de altă dată. 

După întreaga dimineață petrecută alergând prin parc, încercând să recreăm o lume în fotografiile e care le făceam, ne-am retras pe la amiază cu toții la un suc. Un coleg mai neindemânatic a luat aparatul foto și într-o clipa de neatenție, a scos filmul care s-a voalat imediat. 🙁
Nu vă mai spun ce tragedie a fost pentru…fix cinci minute. Pentru că apoi, am luat alt film, și-am luat-o de la capăt. Promit că atunci când voi ajunge la ai mei, voi reupera câteva din pozele acelea și vi le voi arăta. Sunt alb-negru, dar sunt pline de viață, veți vedea!

Povestea am scris-o pentru Clubul poveștii parumate, găzduit în fiecare duminică de Mirela. Tema de azi a fost propusă de Samewhiteblue. Multumesc fetelor!

Au mai scris azi despre parfumul parcurilor Silving, Vania, Vienela și Mirela.

(Visited 236 times, 1 visits today)

Related Post

Mirela

”Era sfârșit de primăvară”…Îmm, deja îmi place și anotimpul, dar și mireasma lui.
Te citez deoarece spui niște adevăruri împărtășite și de mine: ”Aveam să ne despărțim și prieteniile noastre urmau să se rupă. Doar cele mai puternice aveau să țină și din fericire pentru mine, au fost câteva.”
Așa este, doar prieteniile adevărate, cu bune și rele, dar puternice, clădite pe ceva solid ce noi, omenii, nici nu putem percepe, durează și aduc fericire. Am văzut asta nu doar în realitate ci și aici, pe bloguri. Dacă am una sau două prietene adevărate, acelea îmi sunt prietene de la început și până în ziua de azi. Și reciproca, amicițiile de moment vin și trec.
Dar să citesc în continuare, că m-a furat povestea parcului copilăriei tale, a anilor de liceu…
Turnul Chindiei e desprins din basme. Pe pajiștea din jur, sigur se plimbau cândva domnișoare în crinoline și cu umbreluțe. Nu știu, dar eu mi le-am și imaginat. 😉
Cât de important e un parc lângă școală și cum v-a fost el martor, aliat, tovarăș și loc de plimbare!
Îmi place parfumul tău, nu mă mir că ți l-ai făcut aliat. După ce am vizitat blogul tău cu creații vestimentare, mi-am dat seama că ai un gust desăvârșit și e firesc să-l ai și la parfum.
Finalul e optimist ca parcul verde și tânăr al copilăriei. Mi-a plăcut mult! 🙂

Nina

Oo, Mirela, m-ai rasfatat prea mult cu vorbele astea. Iti multumesc din suflet! Si da, cu un parc langa scoala amintirile au niste miresme de vis. 🙂

Nina

Pe vremea cand faceam eu liceul, zarzarii erau pomi fructiferi. Mai erau si meri, ale caror fructe nu ajungeau niciodata la maturitate. Erau cel putin trei culori in pomii fructiferi din parc primavara.

pandhora

cu siguranta voi merge sa vizitez parcul cand voi ajunge la Targoviste 🙂
se simte parfumul tineretii,al primaverii,parfumul inceputurilor dar si a ceea ce se sfarsete in aceasta jucauasa poveste parfumata scrisa de tine…m-ai facut sa-mi amintesc fuga noastra in Herastrau in ultima zi de scoala din liceu 🙂
se pare ca amintirile nasc la randul lor…amintiri 🙂

vienela

Undeva la mama am si eu pozele facute in curtea scolii si in centrul orasului, la terminarea unui an scolar (nu mai retin in ce clasa treceam, dar stiu ca au fost facute in liceu). Ar trebui sa le caut intr-o zi.
Mi-ai trezit atatea amintiri si atatea doruri ascunse cu povestea asta…

Lolita

Minunată plimbarea prin parcul tău, deşi virtuală! Am avut privilegiul să mă plimb şi în realitate, pentru că aveam nişte rude în Târgovişte şi mai mereu vizitam turnul Chindiei! În liceu, spre sfârşit şi noi aveam escapade în parc, dar din păcate nu am imortalizat momentul. Parcurile se pare că sunt motiv de aduceri aminte, de melancolii şi trăiri unice. Şi e bine că este aşa! 🙂
Numai bine!

MIHAELA

frumos articol,nostalgic..astept pozele,desi sunt sigura ca nu sunt in ele,dar mi-e dor sa revad fostii colegi,fie si in pozele alb negru
pup

Gabi

Nu am vazut Turnul Chindia decat in poze, iar acum am ccaflat ca e si un parc acolo.Cred ca e cel mai frumos loc din oras, un loc magic, de poveste.Amintiri dragi si o poveste parfumata frumoasa.

Your email address will not be published. Required fields are marked *