Ziua internațională a voluntariatului

Când eram copil voluntariatul însemna doar să faci fapte bune, fără să aștepți nimic în schimb. Nu mă gândeam atunci la satisfacții, la împlinere… Te striga mamaia Ruxa de la trei, îți arunca pe geam o sacoșă din fâș subțire și ceva mărunțiș și te ruga să-i iei pâine. Voluntar luai banii și sacoșa, le scuturai de praf și alergai la alimentara. Dacă mamaia avea noroc, găseai pâine, schimbai două vorbe cu vânzătoarea și te întorceai. Urcai la trei fără discuție și îi dădeai bătrânei pâinea. Drept mulțumire îți dădea găleata de gunoi să o răstorni în tomberon, să o clătești la cișmeaua dintre blocuri (doamne, ce de povești am cu cișmeaua aia) și să o lași pe scară că vine Gicu de la 4 mai târziu și o duce el sus la ușa babei. Așa fac, sărut-mâna! Eram voluntari.

Astazi facem voluntariat atunci când ne dăm seama că banii din donațiile pe care le facem recurent sau din când în când, nu mai sunt de ajuns. Vedem atât de multe domenii neacoperite, care au stringentă nevoie ca oamenii să se implice fizic acolo, încât, dacă mai avem o fărâmă de empatie în noi, nu mai putem sta deoparte. Și se întâmplă. Ne implicăm. Aducem plus valoare, dar câștigăm și noi.

În seara asta am fost la întâlnirea săptămânală pe care o am, împreună cu o altă voluntară, cu câteva domnișoare aflate încă în sistemul de asistență socială. Fetelor nu le lipsește nimic material (dacă nu punem la socoteală țigările și telefoanele moderne), dar au nevoie de îndrumare. De mentori, de modele, de suflete care să stea să le asculte, dar și pe care să le urmeze, cu care să se consulte, fără să simtă că sunt judecate. Se deschid în prezența noastră, înfloresc, uită câteva ore de apăsările unei copilării zbuciumate și râd, se gândesc la viitor, își fac planuri, exersează și iar râd. Iar noi, voluntarii, când le vedem zâmbetul știm că facem ceva bine. Primim motivare și energie de la ele, și sperăm să aprindem acolo undeva în sufletul lor un licăr care să le lumineze drumul.

Continue reading Ziua internațională a voluntariatului

Sânge regesc și vALLuntar

Îmi plac foarte mult cărțile adevărate. Nu-i de lepădat nici ficțiunea, atunci când e scrisă bine, dar nimic nu se compară cu o carte care reușește să-ți proiecteze trecutul în minte ca și cum el s-ar întâmpla azi sau ca și cum tu ai reuși să ajungi acolo, la secole distanță de lcd-ul negru din camera de zi.

Sânge regesc este o astfel de lectură, o carte document, dacă vreți, o lecție de istorie scrisă cu măiestrie de Vanora Bennett.  Este povestea vieții unei femei care a scris istoria, e Catherine de Valois, fiica regelui Franței Carol al VI-lea, soția regelui Henric al V-lea al Angliei, mama lui Henric al VI-lea al Angliei și bunica regelui Henric al VII-lea al Angliei. Mai regesc sânge de atât nu cred că se poate.

Războaiele civile măcinau Franța la începutul secolului al XV-lea pe de o parte, viața la curtea regelui Carol pe de altă parte, împletite cu luptele duse de Henric la hotarele Franței și munca dusă de Christine de Pisan, o scriitoare a vremii care juca rolul de dădacă-mamă pentru copiii mai mici ai regelui Franței, fac din parcurgerea cărții o plăcere pe care rar o întâlnim în romanele de azi.

Continue reading Sânge regesc și vALLuntar

Echipa 1390 raportează

Nici nu știu cum să încep postul ăsta. Aș putea să nu-l scriu și să păstrez doar pentru mine o experiență și amintirea unor momente intense, frumoase și nemuritoate. Sau aș putea să-l scriu să vă spun și vouă despre ce-i vorba, dar dacă n-ai fost acolo, nu vei înțelege pe deplin niciodată.

E dimineață. Ne întâlnim și facem cunoștință. Îmi dau seama ca am uitat în frigider bucata de ghiudem de la Doinash. 🙁 Suntem un grup de 8 adulți ( eu, Sabina, Marius cu Adriana, Andrada cu Vlad, Alexandra și nu în cele din urma cealaltă Adriana) și 6 copii, dornici de a face din țara asta un un loc mai frumos, mai curat și, cel mai important, cu niște oameni mai civilizați. Sunt convinsă că cei care citesc aici știu ce-i acela un om civilizat, dar chiar si oameilor de acest fel li se întâmplă să-și termine țigara și și să nu aibă unde s-o arunce. Și-atunci ce faci? Dacă aș fi fumător nici nu mi-aș aprinde țigara pe stradă, cu atat mai puțin în locuri unde n-am unde arunca chiștocul. Dar ce știu eu, n-am fumat niciodată…

Să revenim, am format grupul, am făcut înregistrarea și-am plecat spre mormanul pe care cu mare greutate, intervenții și  rugăciuni ni l-am alocat. Se vede treaba că n-a fost să fie, la locul cu pricina erau deja puzderie de oameni veniți cu autobuze și șefi 😀 să curețe pădurea.  Noi eram oarecum în plus așa că am zis să curățăm drumul de la șoseaua principala până la pădure. Numai că înainte de intrarea în pădure ne aștepta o surpriză… Am găsit în spatele șanțului de pe marginea șoselei la adăpostul vegetației crescută pe marginea șantului, puzderie de gunoi. Gunoi cât muntele, gunoi în delulețe, gunoi sub pomi, gunoi, gunoi, gunoi. Am tras concluzia că acolo fusese o groapă de gunoi a satului din apropiere și-am început să curățăm. Se vedea că nu erau aduse de curând, mizeriile alea erau bine infipte in pământ. Și-am strâns, și-am strâns până n-am mai putut și atunci ne-am dat seama că avem nevoie de lopată și de greblă. Andrada și sotul ei au plecat în trombă să cumpere greblă și lopată. S-au întors rapid cu uneltele și ne-am continuat munca. Voluntară.  A, și-au făcut treaba și copiii. Campioni au fost băieții dar nici nu mă așteptam să fie altfel. Daca n-ar fi plecat un câine vagabond din zonă cu casoleta noastră cu plăcintă, ar fi fost o zi excelentă. 😀

Continue reading Echipa 1390 raportează