Aseară, după o după-amiază foarte frumoasă petrecută pe terasă la piscină (ok, minipiscină) în compania finilor, am făcut repede o salată de roșii cu brânză ca cină pentru domnițele ce țin la siluetă, completată cu niște ouă ochiuri pentru cei cu stomacul mai primitor, și apoi ne-am așezat care pe unde a putut să urmărim un film la TV.
Mie nu-mi plac filmele cu criminali și îi includ aici atât pe cei care își planifică minuțios fiecare crimă, cât și pe cei care trag cu două mitraliere o data cu lejeritatea cu care eu curăț usturoiul. Nu-mi plac împușăturile, nu-mi plac morții (cui îi plac?), nu-mi place să văd oameni răi la televizor în filme, mi-e suficient ce văd în viața reală. Din păcate, aseară am avut parte fix de asta, am nimerit mai întâi un film cu un puști care era arestat la domiciliu (îmi place de mor felul ăsta de arest) pentru că își bătuse un profesor. Cum nu avea ceva mai bun de făcut, a început să-și spioneze vecinii, mai ales că o tipă foarte faină de vârsta lui s-a mutat de curând în casa de lângă. Nenorocirea a fost că de partea cealaltă era vecin cu un criminal în serie, pe care până la urmă reușește să-l demaște. În timp ce pe ecran avea loc o scenă foarte gravă, cu suspans și urmărire, cu muzică din aceea sinistră în timpul căreia nici inima nu-ți bate, iar noi eram toți cu ochii lipiți de ecran, se aude deodata tare în spatele nostru: Sorineeee!
Nu vreți să știți cum am sărit toți și ne-am scuipat în sân de frică. Bineînțeles că era un vecin care venise să ne înapoieze drujba. Drujba?! La ce i-o fi trebuit?