Revederea de 21 respectiv 26 ani

Am trecut de 10 ani de la terminarea liceului, am trecut de 15 ani de la terminarea școlii generale, am trecut și de 20 ani de la terminarea liceului si de 25 ani de la terminarea generalei. Am trecut, dacă putem spune așa de numerele rotunde tradiționale la care se fac revederile între colegi.

Numai că anul acesta, atât colegi mei de școală generală cât și cei de la liceu s-au hotărât să facă cumva să ne reântâlnim cât mai mulți din generațiile noastre, așa încât la începutul lui iulie și respectiv începutul lui august voi fi la Târgoviște la revederile cu foștii colegi. Colegi e un fel de a spune, cu cei mai multi dintre ei am fost practic prietenă foarte bună, am petrecut împreună mulți, mulți ani. Cei mai frumoși ani, copilăria, prima tinerețe… ce vremuri!

Acum, noi nu prea știm ce se face la întâlnirile astea. Ne gândim că se strâng toți foștii colegi la școală sau la liceu, după caz, se strigă catalogul se recunosc colegii se discuta despre ce a făcut fiecare, după care se merge la un restaurant și se petrec câteva ore frumoase, tot așa, depănând amintiri.

Continue reading Revederea de 21 respectiv 26 ani

Prietenii din copilărie

Zilele trecute mi-am făcut ordine în fotografii. Nu, nu în folderele cu fotografii. Vorbesc de albume. Vorbesc de pagini cu fotografii lipite, de poze cu însemnări pe spate.  Cele mai multe în alb şi negru, tipărite pe o hârtie de foarte bună calitate, tăiate zimţat pe margine. Câtă migală…

Dintre ele îmi atrage atenţia, de data asta, una cu mulţi copii, toţi îmbracaţi în uniforme de gimnaziu. Vara.  1987. Târgovişte. În faţa cancelariei Şcolii Generale nr. 10. Vreo 30 de copii şi câţiva profesori. Zâmbeau. Toţi.

Pe al doilea rând, a treia de la stânga zâmbeam eu. Bine, era mai mult un rictus, pentru că oamenii ăia din poză erau a doua mea familie şi urma să ne despărţim în câteva zile. 🙁

Continue reading Prietenii din copilărie

Poveşti de absolvire

Miruna povesteşte despre emoţiile simţite la banchetul de la sfârşitul clasei a opta şi ne invită la depănat amintiri din anii aceia uitaţi, în care noi eram centrul universului şi nimic mai grav decât un subiect neprietenos în teza de la mate nu ni se putea întâmpla.

Am avut noroc de colegi adevaraţi, transformaţi uşor în prieteni pe viaţă atât la generală cât şi la liceu. La facultate nici nu mai aduc vorba, locuiesc de 13 ani cu unul dintre  ei. 😀

Şi totuşi colegii din generală sunt cei la care îmi zboară gândul când mă gândesc la  absolvire. La primul nostru banchet adevărat, organizat în sala de sport transformată în sală de bal, la rochia prăzulie făcută pe datorie de vecina mea croitoreasă. Pe datorie, adică mi-a spus că vrea să i-o plătesc la primul meu salariu. Aşa am făcut. 🙂 La pantofii cu frunză pe care mama înca îi păstrează şi la ondulatorul acela de păr care-ţi ardea invariabil pletele  şi era cunoscut sub denumirea popular-germanică de drot.

Continue reading Poveşti de absolvire