Revederea de 21 respectiv 26 ani

Am trecut de 10 ani de la terminarea liceului, am trecut de 15 ani de la terminarea școlii generale, am trecut și de 20 ani de la terminarea liceului si de 25 ani de la terminarea generalei. Am trecut, dacă putem spune așa de numerele rotunde tradiționale la care se fac revederile între colegi.

Numai că anul acesta, atât colegi mei de școală generală cât și cei de la liceu s-au hotărât să facă cumva să ne reântâlnim cât mai mulți din generațiile noastre, așa încât la începutul lui iulie și respectiv începutul lui august voi fi la Târgoviște la revederile cu foștii colegi. Colegi e un fel de a spune, cu cei mai multi dintre ei am fost practic prietenă foarte bună, am petrecut împreună mulți, mulți ani. Cei mai frumoși ani, copilăria, prima tinerețe… ce vremuri!

Acum, noi nu prea știm ce se face la întâlnirile astea. Ne gândim că se strâng toți foștii colegi la școală sau la liceu, după caz, se strigă catalogul se recunosc colegii se discuta despre ce a făcut fiecare, după care se merge la un restaurant și se petrec câteva ore frumoase, tot așa, depănând amintiri.

Continue reading Revederea de 21 respectiv 26 ani

Un lucru pe care l-aș fi făcut… (II)

Aveți aici prima parte

Cătălina era acum o doamnă rafinată, elegantă, stilată, știți voi, cuvinte d-astea.

Mă veți întreba cum am recunoscut-o. Simplu. N-am recunoscut-o. A venit ea la mine  în timp ce hostesa îi căuta o masă la nefumători. 🙂  Deci, a venit direct la mine (știu că am început propoziția cu deci, depășiți momentul și fiți atenți) și mi-a spus cu un zâmbet larg pe față care lăsa să se vadă o dantură perfectă: “Nina, nu!?”  Pentru un moment eu m-am crezut un star și-am zis că-i vreun fan care mă știe de pe blog. 😀 Apoi mi-am dat seama că-s slabe șanse să ai perle la gât și să citești bloguri, așa că am încercat să-mi dau seama de unde mă știe. Și în timp ce dădeam ca tuta din cap, iar neuronul meu era la maximă încordare, îmi spune ea: “Sunt Cătălina, colega ta de bancă din generală. Mă mai știi?”

Am gandit: “Oh, my fucking God!” și am zis: “Cătălina, tu ești? Cum m-ai recunoscut?” ( aici iar am crezut că-mi spune c-a văzut poze cu mine pe facebook, dar ea nu.) Zice: “Ești neschimbată.” (și mă îmbrățisează din tot sufletul). Eu ce să-i zic? Că  arată demențial, că s-a schimbat enorm,dar a rămas aceeași? Ziceai că-s tâmpă. Mă uitam ca vițelu’ la poarta nouă. Noroc că ea, femeie dezghețată, mi-a făcut cunoștință cu cei mici și m-a întrebat de-ai mei. De fapt m-a întrebat ce-am mai făcut, ce-am terminat, dacă am copii și dacă stau în București sau sunt doar în trecere. Toate deodată voia să le afle. Am stat de vorba puțin, 10 minute. Ea era cu un grup mai mare și a trebuit să plece, dar am făcut schimb de numere de telefon. Abia aștept să mă întâlnesc cu ea. A zis că stă în România și toată luna februarie. Da exact, locuiește cu familia la Londra. Practică avocatura studiată aici.

Continue reading Un lucru pe care l-aș fi făcut… (II)