Trei zile!!!
Am ajuns pe ultima sută de metri cu prezentarea, dar și cu votarea proiectelor. A fost un proces destul de greoi, recunosc, dar platforma a suferit modificări și e din ce în ce mai prietenoasă, să sperăm că anul viitor va merge brici.
Trei zile!!!
Am ajuns pe ultima sută de metri cu prezentarea, dar și cu votarea proiectelor. A fost un proces destul de greoi, recunosc, dar platforma a suferit modificări și e din ce în ce mai prietenoasă, să sperăm că anul viitor va merge brici.
Puțini sunt cei care iși proiectează căsuța exact cum visează ei și apoi nu se răzgandesc. Din pacate eu nu mă număr printre ei. 😀
Stârnește Dojo o discuție legata de cum și-ar face ea o casă, iar cititorii vin și-și spun experiențele lor. Sau visele. Am fost tentată să-i las un comentariu, dar am zis că-i mai bine să scriu aici.
Am proiectat și costruit împreună cu soțul, casa în care locuim, constrânși fiind doar de spațiul avut la dispoziție 125mp (pentru construcție) și de numarul de persoane care urmau să locuiasca în casă, respectiv 7. 😀 Am făcut casa cu parter+etaj, cu living, bucatarie, baie și garaj la parter și cu 4 dormitoare și baie sus. Insuficient. Ca să nu vă mai zic că acum suntem 6, deci dacă am fi fost 7 persoane, ar fi fost de-a dreptul înghesuială. Un dormitor pentru noi, un dormitor pentru fete (foarte inghesuite), un dormitor pentru mama, un dormitor pentru tata. Ei doi nu-s compatibili deloc în ceea ce privește programele TV urmarite de aceea i-am și separat. Camerele sunt mici nu vă gândiți la cine știe ce. Noroc că avem și pod. Credem că va veni o vreme în care va trebui reamenajat și făcut locuibil. 😀
Stateam azi la coafor (btw, am niste suvite blonde noi, de moare lumea) si citeam intr-o revista despre Tincuta Baltag, sefa Fundatiei Dinu Patriciu, al carui blog il citesc din cand in cand. Imi place de ea pentru ca a fost exact ca si copiii pe care incearca azi sa-i ajute…
Sa revenim, va spuneam ca stateam la coafor si imi amintesc ca azi (joi) trebuia sa fiu la Ciuruleasa in judetul Alba, unde impreuna cu reprezentantii programului “Impreuna pentru fiecare” al Rompetrol printre care si Oana Nastase, Communication & Corporate Affairs Director, sa asistam la inaugurarea dispensarului din sat, acum complet renovat pentru ca a fost unul din cele 16 proiecte din 2009 ale programului. Acum, daca eu n-am putut sa fiu acolo nu va inchipuiti ca oamenii nu si-au vazut de treaba si n-au dat in folosinta cladirea proaspat aranjata. Un batran din sat chiar le spunea voluntarilor: “va felicit pentru ce faceti, si eu cand am fos tanar am participat la schimbarea acoperisului dispensarului – e bine ca se fac lucrari de reparatii pentru ca avem nevoie de dispensar si de doctor acum la batranete”.
Nu-mi amintesc sa fi avut de facut vreun proiect impreuna cu colegii mei in clasele I-IV. Dar asta era pe vremuri, cand am facut eu scoala. Acum e altceva, pe astia mici ii vrea tara destepti si ii antreneaza inca de pe acum.
Au avut fetele de facut in weekend un proiect la religie. 😀 O lucrare la care trebuiau sa participe 4 copii. Unul a racit, deci s-au strans restul de trei sambata si au lucrat cateva ore (Carton, de unde luam carton? A adus cineva lipici? Decupeaza tu Iulia! Sa scrie cineva crucea! Hai ca ti-a iesit bine! Unde sunt pozele cu Maica Domnului? Pe care o lipim sus? etc.) Lucrau cu mare entuziasm si imi era mai mare dragul sa-i ascult.
Dupa ceva timp au iesit din camera cu mandrete de proiect pe care mi l-au adus sa-l vad si sa-mi dau cu parerea. Era o cruce mare de carton. Muncita. Muncita bine. Avea poze cu icoane lipaita pe ea si in mijloc avea o alta cruce mica, desenata de ei si lipita pe carton cu fundul in sus. Le-am zis ca-mi place lucrarea dar ca trebuie sa rasuceasca crucea mica pentru ca n-au lipit-o corect. N-au vrut. Au zic ca o lasa asa ca din greseli se invata.
Deși inițial am vrut să lansez blogul la începutul anului viitor, m-am gândit apoi că n-ar fi rău să începem să ne lăudăm spunem unii altora, fără a ne ridica în slăvi sau a șterge pe jos cu suflete, fapte bune și fapte rele.
Fapte bune-fapte rele se vrea un loc de întâlnire al poveștilor trăite, unde sigura grijă a autorilor ar trebui să fie rezultatul.
Rezultatul diferenței dintre cele doua, va trebui să fie pozitiv mereu. Nu trebuie să muți munții din loc ca să spui că ai făcut o faptă bună, e de ajuns să-ți ajuți un prieten să-și mute mobila sau să împrumuți o carte celui care nu și-o poate cumpăra, fară a aștepta ceva în schimb.