Am sărbătorit (ca pe vremea împușcatului) ziua de 1 Mai prin munca. Bine, fetele din atelier au avut libere trei zile saptamana trecută, așa că am compensat cumva ziua de ieri, dar nu despre asta vorbim, deși o mica legătură s-ar face și de-aici.

V-am mai spus eu cât e de minunată viața de patron de microîntreprindere în România, dar acum parcă iar am intrat în perioada aia în care mă gândesc pentru ce naiba muncim, că de ajuns pe culmile progresului tot nu ajungem. Sunt sigură că dacă făceam ceva distribuție de bunuri lucrate de alții (ceva, orice) am fi avut mai mare succes și mai puțină bătaie de cap, dar nu-i așa, cineva trebuie să și producă ceva, și de vreme ce asta știm să facem, am ales să fim noi ăia care produc. Ăia care se roagă de furnizori să aibă materialele pe care ei le vor, ăia care gândesc modelele și/sau le adaptează fiecărui client în parte, ăia care taie materialul e răspunderea lor și aduc plus valoare fiecărei bucățele de material, ăia care consumă tone de ață și kilometri de elastic, ăia care își petrec zilele și uneori și nopțile și weekend-urile pentru ca dead line-urile să fie respectate, ăia care nu-și țin angajații la ore suplimentare decât dacă aceștia își doresc bani în plus, ăia care încearcă pe cât posibil să țină prețurile sub control, chiar dacă materia primă se scumpește și clienții vor prețuri din ce în ce mai mici, ăia care așteaptă după banii pe produsele vândute, uneori și șase luni, ăia care n-au voie să se supere pe nimeni, ăia care trebuie să-i împace pe toți, ăia care plătesc salarii, dări la stat, impozite  și TVA-uri de zici că toată țara a muncit cot la cot cu ei, ăia pe care nu-i bagă nici-o bancă în seamă atunci când e vorba de împrumuturi (au profituri prea mici deși rulajul e unul bun),  ăia care nu pot da tunuri că nu-ți poți crește capacitatea de producție ca și cum ai aduce mai multe containăre din China, ăia care trimit cadouri de Paște și Crăciun clienților lor, mulțumindu-le pentru că datorită lor afacerea merge.

Ca toată lumea, ar vrea și ei să știe că va veni o vreme în care toate eforturile lor vor fi răsplătite și furnizorii le vor mulțumi că le sunt clienti de ani de zile, angajații își vor da seama că de noi toți depinde ca firma să meargă bine, produsele să fie de calitate și din ce în ce mai căutate, ziua în care clienții vor spune mulțumesc și după ce se vor folosi de produsele acelea, nu numai când obțin prețul ăla ridicol de mic, ziua când băncile îi vor ruga cu linii de credit și ei le vor refuza, ziua în care facturile se vor plati la livrare și mai ales, așteaptă ziua în care statul român își va prețui PRODUCĂTORII.