Cum e aia cu încrederea in oameni

E greu sau aproape imposibil să garantezi pentru acțiunile tale viitoare, ce să mai spunem pentru ale altora. Fiecăruia dintre noi ne-au fost, cel puțin o dată în viață, înșelate așteptările. Știți voi, bagi mâna în foc pentru un om, și pe el îl doare la bască, iar cu prima ocazie te face să plângi în pumni că ți-ai pus obrazul pentru el. Sau invers.

E normal să-ți pese cel mai mult de tine și de familia ta, și cei mai mulți dintre noi pun asta pe primul loc și bine fac. Punct. Dar viața nu înseamnă doar noi și familia noastră, oricât de mult ne-ar plăcea să fie așa. Și aici intervin prietenii, vecinii, cunoștințele, colegii, vânzatoarea de la magazinul din colț și poștașul. A, mai sunt contactele de pe facebook și de pe alte îndrăgite rețele de socializare. Cu toții sunt ai noștri și împreună cu ei se închide cercul acela numit viață. Sau se învârte? Cercul.

Nu doar noi putem fi dezamăgiți, și alții pot fi dezamăgiți de noi. Mie mi s-a întâmplat. Și m-am simțit atât de prost…Și azi când mă gândesc la chestia asta, ies cumva din zona de confort și simt o apăsare în piept. Dar nu fac nimic să schimb situația, pentru că-s de părere că încrederea se pierde o singură dată, și oricât aș încerca eu să reînnod ceva, lucrurile nu vor mai sta niciodată ca înainte. Pentru că pot privi lucrurile și din partea cealaltă.

Continue reading Cum e aia cu încrederea in oameni

Cum să nu le iubești?

Cu toate că m-am trezit la prima oră (adică la 6.30), n-am uitat să-mi pun mărțișorul în formă de potcoavă în piept.  L-am primit de la fete aseară când au făcut împărțirea mărțișoarelor și le-a rămas unul în plus. 😀

Nu vreți să știți ce ceartă au tras azi dimineață pe marțișoarele venite din trei surse ( unele le-au facut ele la curs, le-a mai făcut câteva bunica, am cumparat și eu).  Numai că mărțișoarele nu arătau la fel și de aici a început discuția:

– Mami, Sonia mi-a ascuns mărțișoarele.

Continue reading Cum să nu le iubești?

13 ianuarie

In Targoviste stateam la bloc. 33B. Vis a vis de blocul nostru era un altul. 33A. Stateam la etajul trei si numele nostru de familie era Nedelcu. In blocul celalalt la etajul trei, intr-un apartament pozitionat fix ca al nostru, era o alta familie al carui nume de familie era tot Nedelcu.

Va dati seama ca toate scrisorile noastre se duceau la ei si majoritatea scrisorilor adresate lor veneau la noi, da?

Cand m-am mutat acolo in bloc (aveam vreo 10 ani), printre primele prietene pe care mi le-am facut a fost Adriana Nedelcu, Anduţa, cum ii spuneam noi. Era o fetita lunga si desirata, bronzata frumos in cantonamentul petrecut la mare. Facea baschet si era un pivot excelent. Era un fel de lider al copiilor din fata blocului. Daca Anduţa zicea ca jucăm castel, apăi asta jucam.

Continue reading 13 ianuarie

Ei doi (II)

Cum vă spuneam aici, dragii babei, Bogdan s-a hotarât să facă ceva.

Avea un coleg român foarte mişto (homosexualii se pricep la băieţi 😉 ), care nu era de aceeşi orientare sexuală ca şi el. Se cunoscuseră la puţin timp de la venirea lui Bogdan în Londra şi pentru că s-a nimerit ca şi la şcoală să fie colegi au ajuns să se cunoască destul de bine.  Colegul ăsta, Cosmin, urma să vina în România curând.

Bogdan l-a rugat să-i ducă ceva, din partea lui, Corinei şi dacă are chef să petreacă şi măcar puţin timp cu ea în vacanţa.  Cosmin urma să se întoarcă la Londra odată cu începerea noului an şcolar.

Continue reading Ei doi (II)

Ei doi

zigzag

Corina și Bogdan se știau încă de la grădiniță. Făcuseră împreună  și școala generală și  au ales amândoi același liceu. Nu exista prietenie mai strânsă ca a lor, mai ales că locuiau pe aceeași stadă și drumul către școală îl făceau, mai mereu, împreună.

Last day of leave is more ugly than the first day of work.

Continue reading Ei doi