Sala mare de spectacol răsuna de muzica disco pe care banda unui magnetofon o ajuta să gâdile puternic sufletele celor 20 de dansatoare pe care tovarășul de dans le învăța o coregrafie nouă. Pasiune, muncă, transpirație, lacrimi, talent se împleteau cu toatele și ajutau ca trupa de fete să facă o impresie bună și eventual să câștige în viitorul apropiat și încărcat de emoție, un premiu la următorul concurs.
Anin era o dansatoare fără prea multă experiență, dar cu multă voință care împletită cu o brumă de talent a făcut-o sa prindă un loc în trupa mare. Avea mult de recuperat până să ajungă la performantele colegelor, dar fata era decisă să nu se vadă lipsa ei de experientă la concurs. Coregrafia o visa deja. Mișcări de mâini și de picioare, de trup și inimă care se împleteau acum cu dorința ei de a fi cea mai bună. Dansa.
În sală, undeva în spate câțiva băieți de la un liceu de prestigiu din oraș, ignorau mirosul de pluș îmbâcsit cu praful lemnului scenei pe care picioarele fetelor dănțuind îl făceau să se ridice valuri, și asistau la repetiție tăcuți. Mituiseră paznicul Casei de Cultură, dar coregraful era foarte exigent și dacă i-ar fi deranjat repetițiile i-ar fi dat imediat afară. N-a fost nevoie să o facă, băieții erau muți, urmăreau fetele de pe scenă cu gurile căscate, fiecare cu câte una în gând. Printre ei Rareș. Băiat frumos, singur la părinți, deștept și îndrăgostit. De Anin.
Mai bine n-aş fi început-o. Uitasem ca exista oameni care-si bat joc de sentimente. Nu mi-a placut. Nu mi s-a părut căi vorba de o mare iubire, ci mai degrabă de un mare orgoliu. Nemăsurat, chiar. Urât. Iubire a fost doar din partea femeii, dar ce ştiu eu, sunt doar o femeie…