Acum mulți ani angajatorul meu german a vrut să-mi dea pe mână, deși aveam doar 24 ani, o întreagă legătorie. Cu angajați, cu utilaje, cu birouri, cu clienti și furnizori. S-o administrez.
M-am gândit o noapte întreagă înainte de a refuza oferta. Pentru că am refuzat-o. Habar nu aveam cum se face un registru, un dosar sau un biblioraft. Nu știam ce-i aia cașerare (90% dintre voi nu știu încă, așa-i?), nu știam cum se bat capsele și nici cum se umblă cu ghilotina (asta-i o chestie care taie hârtia, nu-i aia la care vă gândiți voi). Dacă nu știam cum se fac toate astea, cum puteam eu merge în fața oamenilor care știau, să le spun că vreau să le facă repede, bine și la costuri cât mai mici? Nu puteam.
I-am spus patronului respectiv că vreau să lucrez în legatorie două luni, acolo jos, printre oameni și dacă după perioada asta mă simt în stare s-o administrez, atunci voi accepta oferta.
Atat dureaza in medie sa citesti un post (eventual si comentariile) de pe blog. Orice blog.