Am început să învăț

Acum mulți ani, nu mai țin minte dacă v-am spus asta, un fost patron la care lucram a vrut să-mi de ape mână, deși aveam doar 24 ani, o întreagă legătorie. Cu angajați cu utilaje, cu birouri, cu client și furnizori. S-o administrez.

M-am gândit o noapte întreagă înainte de a refuza oferta. Pentru că am refuzat-o. Habar nu aveam cum se face un registru, un dosar sau un biblioraft. Nu știam ce-i aia cașerare (90% dintre voi nu știu încă, așa-i?), nu știam cum se bat capsule și nici cum se umblă cu ghilotina (asta-I o chestier care taie hârtia, nu-I aia la care văgândiți voi). Dacă nu știam cum se fac toate astea, cum puteam eu merge în fața oamenilor care știau să le spun că vreau să le facă repede, bine și la costuri cât mai mici? Nu puteam.

I-am spus patronului respectiv că vreau să lucrez în legatorie două luni, acolo jos, printer oameni și dacă după perioada asta mă simt în stare s-o administrez atunci voi accpta oferta.

Continue reading Am început să învăț

E din nou luni

Uneori e perfect să fie luni. Ca azi. Dacă n-ar fi așa de cald, ar fi mai mult ca perfect. Dar n-aș vrea să mă plâng din primul rând. Ok, al doilea.

Mai bine vă spun de ce e perfect: pentru că luni e o zi bună pentru noi începuturi. Azi nu mai spunem: de luni merg la sală, de luni mă las de fumat, de luni îmi țin dosarele în ordine… Luni spunem hotărâți: de azi merg la sală, de azi nu mai fumez, de azi dosarele mele stau în ordine…

Cine mă cunoaște știe desigur că aberez și că nu-mi place deloc ziua de luni. Nu pentru că trebuie să merg la muncă, cum ar crede majoritatea, ci pentru că se termină weekendul. 😀

Continue reading E din nou luni

Trei minute

Atat dureaza in medie sa citesti un post (eventual si comentariile) de pe blog. Orice blog.

Chiar nu conteaza daca scrie un actor, un fotbalist, un scriitor sau o femeie cu toane. Sunt trei minute. Ele ne vor evoca peste ani starea, gandurile, frustrarile, bucuriile, sufletul, prietenii, viata. Regasesti intr-un blog in medie trei minute din viata celui care scrie, in fiecare zi. Indiferent ca scrie de Basescu, de fotbal, de politie, despre el si ai lui.

Nu scriu decat de doi ani, dar chiar si asa, daca recitesc ceva din urma, ma apuca nostalgia si ma gandesc la cum era viata mea atunci, ce s-a schimbat, cum au crescut copiii, ce-am facut intre timp, ce m-a preocupat… Sunt multe.

Continue reading Trei minute