O noua provocare

No, acum dacă am terminat cu cozonacii, ouăle roșii, pasca și urările de bine, ne putem întoarce la rutina noastră zilnică pe care eu m-am hotărât s-o schimb. Nu, n-am de gând să-mi fac viața mai ușoară, ci din contră, mai grea. Ca să câștig două ore în fiecae zi, două ore doar pentru mine, m-am hotărât să mă trezesc din nou (o făceam fără probleme acum ceva timp) la ora 5 dimineața.

Astea două ore am de gând să le petrec la micuțul meu birou amenajat în pod, asta dacă nu cumva mă voi opri, acum în diminețile de vară, pe terasă. Și totuși podul este destinația perfectă, în liniștea de acolo am de gând să citesc și să scriu. Am 34 de cărți de citit și una de scris. Urați-mi spor!

Acum rămâme să vedem dacă reușesc, voiam să încep asta de azi, dar pur și simplu nu m-am putut trezi. Cum ar veni am început cu stângul sau, mai corect, n-am început deloc. De asta am ales să scriu aici, ca să mă ambiționez și s-o fac. 🙂

Continue reading O noua provocare

Profil de cititor

Când citești mult ți se întâmplă de cele mai multe ori unul dintre aceste două lucruri:

  •  îți place ce citești, ți se pare că tu n-ai fi niciodată în stare să scrii ceva atât de fain și rămâi cititor. Te identifici cu personajele, creezi pentru fiecare carte citită un cadru adecvat, nu te poți lipsi de cărți și simți că din fiecare extragi ce-i mai bun, că înveți multe și cititul e a doua ta natură. Citești tot ce-ți cade în mână. Se poate însă ca într-o zi să treci la faza a doua:
  • nu-ți prea mai place ce citești, simți că ai putea să scrii și tu cel puțin o carte bună și te apuci de scris. Ai deja o idee de la care se pot lega multe lucruri și din care crezi că poți scoate un roman pe cinste. Unul cu personaje bine conturate, documentat (doar n-ai citit degeaba), aproape împărțit pe capitole. Un roman care s-ar citi pe nerăsuflate. Scrii prima sută de pagini, după care mai citești o carte excelentă, înțelegi că n-ai să te poți ridica la nivelul ăla și redevii cititor. Uiți de cartea ta și te întorci la prima variantă.

Gurile rele ar spune că se mai poate și așa: îți place ce citești și ai impresia că ai putea să scrii și tu la fel de minunat dacă ai avea timp, dar asta n-o luăm în calcul,  pentru că mie nu mi s-a întâmplat și nu știu ce să vă zic despre ea. 😀

Santier in lucru

La noi ca in invatamant. Acum, ca vine iarna, ne-am hotarat sa capitonam casa. Pe dinafara. Adica pus poliester, apoi nu-s ce plasa, apoi o tencuiala noua de toata frumusetea. 🙂

La noi daca hotaram azi ceva, de maine is si muncitorii la lucru.  Adica nu ne pierdem in detalii. De astea avem noi grija pe parcurs. 😀

Exemplu:

Continue reading Santier in lucru