13 februarie

Personalitatea de azi nu-i un istoric, nu-i un rege, nu-i nici măcar un cântăreț, deși lui i-ar fi plăcut mult să poată cânta. Omul despre care vreau să vă povestesc astăzi face parte din familia mea și nu s-a născut încă cineva care să nu-l placă.

E unul dintre cei mai inteligenți oameni pe care-i știu, l-aș lua cu mine pe o insulă pustie, se pricepe la calculatoare deși odată mai demult…

… era prin anul 1998, mă angajasem de câteva luni și în firma la care lucram se luase hotărârea de a se schimba calculatoarele. Cele vechi au fost scoase la vânzare la niște prețuri mult sub ce era atunci pe piață, așa că am spart pușculițele din casă și-am luat și noi unul. Vreau să subliniez că la vremea respectivă nu știam nici să fac tabele în word, tot ce știam era să scriu adeverințe și să lucrez într-un program de contabilitate. Revenind, am adus computerul acasă, l-am așezat pe birou (biroul era și el cumpărat tot atunci, oamenii de la firmă cumpărau computere noi cu tot cu birouri pentru ele), i-am făcut legăturile și am început să ne jucăm soliter. Asta a fost în prima seară.

Continue reading 13 februarie

Exercițiu de imaginație- varianta optimistă

14.01.2031

ora 8.00 – Îmi parchez cu îndemânare EcoDacia între două BMW-uri vechi și nefuncționale (autoturismele pe bază de combustibili fosili fuseseră scoase din circulație încă de anul trecut), în parcarea subterană făcută pe vremea primarului Oprescu (credeți sau nu, Oprescu chiar a fost odată primar) în apropierea blocului în care Sonia s-a mutat de curând împreună cu soțul și bebelușul ei. Mă îndrept grăbită spre casa fetei mele, pe care n-am mai văzut-o de la Revelionul  petrecut, ca în fiecare an, la balul mascat organizat, în incinta Casei Poporului, de către popor

 O găsesc pregătită de drum, își ia “la revedere” de la soțul ei, care din păcate nu ne poate însoți în călătoria asta pentru că trebuie să rămână cu juniorul. 😉

9.00 – Taxiul ne lasă la capsulodrom, de unde urmează să plecăm într-un zbor scurt, de cca. 2 ore, către New York. De când cu capsulele astea, călătoriile nu numai că sunt mai scurte ca și durată, dar sunt și mai ieftine și mai confortabile. Bine, confortul este doar pentru persoanele trecute de 50 de ani. Acum fie vorba între noi, altfel faci un drum de două ore în picioare când ai 20 de ani.  Bătrânii își amintesc de trenurile de altă dată și de cum făceau naveta la sfârșit de săptămână pe toată perioada studiilor. Cum, nu vă mai amintiți de CFR? Hai mă ca sunt legendă, s-au desființat în 2013 și în locul lor circulă astăzi nert-urile de mare viteză. Ehe, ce vremuri..

Continue reading Exercițiu de imaginație- varianta optimistă

Computerul…acest membru al familiei noastre

E oficial, computerul este membru cu drepturi depline al familiei noastre.

Odată intrat în casa noastră, acum mulţi, mulţi ani, el nu ne-a mai părăsit niciodată. Ce pisică, ce caine, calculatorul este mai mult decât atât… e aproape ca o soacră. O soacră buna, se înţelege.

Noi îl iubim mai mult decât pe-o soacră. Ne-am dat seama de asta, atunci când am văzut că soacrei nu-i luăm de fiecare dată când mergem la supermarket câte ceva, pe când lui, calculatorului,  îi cumpărăm mereu ba un cablu nou, ba CD-uri, DVD-uri, carduri, harduri…

Continue reading Computerul…acest membru al familiei noastre

Clabucetul e verde

Am facut fix  doua ore de la Aeroportul Baneasa pana la Brasov.

La aeroport l-am dus pe varul meu Georgian care pleca la sora lui Cristina, in Belgia. Initial am crezut ca vede el la Bruxelles inainte sa ajungem noi in Predeal. Din fericire drumul a fost mai mult decat liber si am ajuns fara se ne grabim deloc, in doua ore. Evident ca in lipsa cozilor infernale de la intrarea in Predeal, am ratat intrarea spre Clabucet si ne-am continuat drumul pana la Brasov. Era pacat sa venim la munte si sa nu vedem Brasovul. 🙂

Pana la urma dupa o ora petrecuta in orasul de sub Tampa ne-am intors si ne-am cazat. Undeva in dreapta se vad de pe terasa camerei crestele inzapezite. In mai putin de o luna va fi si plin de schiori drumul din fata complexului Le Chalet. Acum partia e verde. 🙁

As vrea sa mai scriu cate ceva, dar  am s-o fac mai tarziu, poate va arat si ceva poze, sa gasesc intai aparatul. Acum ma asteapata lumea la piscina. Deh, daca nu-i zapada, suferim ce sa facem. 😀

Odihna n-a omorat pe nimeni

Dupa cateva saptamani pline, ba munca, ba pregatiri, ba Florii, ba pregatiri, iaca a venit si timpul pentru odihna. Si daca ieri tot am mai avut de facut una alta, dupa cum e obiceiul, astazi ne-am propus sa nu facem nimic. Doar sa ne odihnim, sa ascultam muzica, sa ne uitam la filme, sa jucam carti si sa facem ce-om mai vrea noi (in limitele stabilite de vreme 😀 ).

Sper ca ati avut si voi niste sarbatori linistite, pline de oua rosii, cozonaci, fripturi si drob. Si mai sper ca dupa toate astea, sunteti inca ok. Ati avut familia alaturi, sau macar niste prieteni dragi? Excelent!

Nici nu vreau sa ma gandesc ca maine o luam de la capat. Parca e prea brusc. Eu mai aveam nevoie de cel putin doua trei zile de lancezeala odihna.

Continue reading Odihna n-a omorat pe nimeni

Pentru tine ce e mai important?

Cu mult timp în urmă trăia un împărat care, într-una din zile, îi spuse călăreţului său:

– Încalecă-ţi calul! Străbate călare cât mai mult pământ. Când nu mai poţi, opreşte-te iar răsplata îţi va fi întreaga suprafaţă pe care vei reuşi să o acoperi.

Sigur pe sine şi îndrăzneţ, călăreţul a pornit la drum şi a alergat cât de iute a putut ca să poată să acopere cât mai mult pământ. A ţinut-o aşa zi şi noapte iar când obosea sau îi era foame nu se oprea deloc deoarece vroia să acopere foarte mult pământ.

A ajuns la un punct când a acoperit o suprafaţă substanţială de pământ însă, oboseala şi foametea l-au străpus lâsându-l fără pic de vlagă. Apoi s-a întrebat: “De ce m-am forţat atât de mult să acopăr o suprafaţă atât de mare de pământ? Acum sunt pe moarte şi am nevoie doar de un petec de pământ unde să mă îngrop!”

Continue reading Pentru tine ce e mai important?

Paradoxul vremurilor noastre

Am primit asta azi pe mail:

“Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca avem cladiri mai mari, dar suflete mai mici; autostrazi mai largi, dar minti mai înguste. Cheltuim mai mult, dar avem mai putin; cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin. Avem case mai mari, dar familii mai mici, avem mai multe accesorii, dar mai putin timp; avem mai multe functii, dar mai putina minte, mai multe cunostinte, dar mai putina judecata; mai multi experti si totusi mai multe probleme, mai multa medicina, dar mai putina sanatate… Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi. Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si ne rugam prea rar. Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile. Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des. Am învatat cum sa ne câstigam existenta, dar nu cum sa ne facem o viata, am adaugat ani vietii si nu viata anilor. Am ajuns pâna pe luna si înapoi, dar avem probleme când trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta cu un vecin. Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior. Am facut lucruri mai mari, dar nu mai bune. Am curatat aerul, dar am poluat solul. Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre. Scriem mai mult, dar învatam mai putin. Planuim mai multe, dar realizam mai putine. Am învatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam”.

Are dreptate, nu?

 

Continue reading Paradoxul vremurilor noastre

mama

Cu putin timp in urma incepusem sa ies cu “o alta femeie’, in realitate fusese ideea sotiei mele.

“Tu stii ca o iubesti!”- imi zise intr-o zi, luandu-ma prin surprindere. “Viata este foarte scurta, dedica-i timp “…
-“Dar eu te iubesc pe tine”, am protestat.
-“Stiu, dar o iubesti si pe ea, deasemenea”.

Continue reading mama