Îmi place toamna sub toate formele ei. Mă bucur la fel de mult de ultimele raze calduțe de soare ca și de primele ploi mocănești, mărunte și nesfârșite. Mă bucur de înserările grabnice, la fel de mult ca de blândețea amiezilor. Toamna e anotimpul meu preferat. Și dacă plouă cu atât mai bine.
Țin minte diminețile de toamnă când încă mergeam la serviciu (zici că acum sunt ceva nabab, fără de griji și job), atunci când deși era deja ora 8, ceața deasă de noiembrie nu plecase încă din cartier, dar eu eram 100% pregătită pentru o nouă zi. Pe drumul spre muncă vedeam oameni și mașini, faruri aprinse și fețe fresh (ați observat vreodată cât de optimiști merg oamenii la lucru și cât de abătuți se întorc de acolo?), cu cămăși călcate și saboți cu toc, cu pardesie lucioase și genți pline de speranțe pentru noua zi.
Tot o geantă mare plină de mărunțișuri aducătoare de confrort aveam și eu în dreapta mea pe banchetă. Întotdeauna, dar întotdeauna, unul din mărunțișurile astea era un parfum. Unul de rezervă. Aveam acasă parfumurile mele pe care le foloseam în fiecare dimineață în funcție de dispoziție, dar erau zile în care săream peste partea asta (Nu neapărat din grabă, ci mai ales din motive de bărânețe. Mai exact, uitam.)
De un timp mă trezesc foarte devreme dimineața. Fără greutate. De unde anul trecut pe vremea asta abia trăgeam de mine pe la opt fără zece, acum mă trezesc la 5 fluierând și cu chef de lucru de zici că ce-i asta. Am timp până la 8,când îmi vin fetele la atelier, să-mi beau cafeaua în liniște, să scriu un articol, să citesc ce n-am avut timp ieri și să fac multe alte mărunțișuri, cărora nu le-aș mai găsi rezolvarea în timpul zilei.