Ion- finalul

(daca ai pierdut inceputul povestii)

Baiatul visa inca, in dimineta cand pleca cu mioarele spre pasune. Mama ii pusese in traista un colt de paine, o bucata de slana si un bot de branza. Mai avea pe langa traista si un toiag. Orice cioban care se respecta are un toiag bun. Ion era deci pe calea cea buna. Acesta (toiagul) avea sa il ajute sa conduca turma de oi in directia dorita de el si avea sa-l apere de juvinele padurii. 

Nu se indepartara prea mult de casa si Ion isi dadu seama ca il urma si Matei, nebunia de caine, care il insotea pe unde se ducea, un caine foarte destept,  care nu-l daduse de gol timp de o luna de zile cat baiatul studiase in grajd. 😀

Ion s-a bucurat nespus, Matei ii va fi de un real folos in periplul asta, mai ales ca baiatul nu avea nici un fel de experienta cu oile.

Au coborat valea Buzaului fara exeperiente neplacute, au traversat apoi raul pe podul vechi de lemn si au intrat cu oile in padure. Ion stia ca daca merge drept, in cateva ore va iesi cu animalele la pasune, in partea cealalta a padurii. Inaintau cu greu, pentru ca padurea era deasa, oile se poticneau si trebuiau indemnate sa inainteze.

Soarele era acum aproape de amiaza, baiatul dadea semne de oboseala si ar fi vrut sa se opreasca putin. Ii spuse gandul lui Matei, ii rupse si acestuia o bucatica din painea lui, lua si el ceva in gura si se lungi putin pe iarba  din jurul unui copac mai mare. Nu-i trebui mult ca sa atipeasca. 🙂

Cand se trezi, peste cateva ore bune, auzi un ciripit de pasarele vesele si i se paru ca este intr-un vis. El, padurea, pasarelele, soarele care acum se lasa spre apus si atat. Nu tu Matei, nu tu mioare. Cand si-a dat seama ca nu-i vis si ca de fapt el raspundea de soarta oilor, Ion intra in panica, sari ca ars in picioare si striga cat il tineau plamanii ” Mateiiiii, Mateiii”. O lua la fuga strigandu-l pe Matei si cautand cu privirea macar un dos de oaie. Nimic. Parca le inghitise padurea. In alegare baiatul fusese haotic, nu mai tinuse drumul drept si nu numai ca pierduse oile si cainele, dar se pierduse si el. Daca la inceput  isi imaginase doar ce-i va face taica’su pentru ca pierduse oile, acum cu cat se intuneca mai tare, incepu sa aiba o teama mai apropiata. Nu stia sigur daca nea Ene va mai apuca sa-i faca ceva, pentru ca nu-si imagina cum va trece el peste noaptea asta, fara Matei, fara mioare, fara mancare (traista ramasese langa copacul cu somnul), doar cu toiagul.

De acum se facuse noapte de-a binelea si Ion abia se mai tinea pe picioare. Dintr- data simti miros de lemn ars si se lua dupa miros. In scurt timp incepu’ sa auda voci de barbati si mirosul de fum se transforma in miros de carne fripta. Ion se apropie, cu grija sa nu fie auzit si ajunse pana foarte aproape de locul in care erau barbatii. Grupul era format din cinci oameni stransi in jurul focului, pe care se frigea la protap o oaie.

Pe Ion il lua cu lesin. ( va urma, hihihihi)

(citeste sfarsitul aici)

(Visited 87 times, 1 visits today)

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.