Jurnal de consilier local – săptămâna 165

Aveam o listă cu lucruri pe care voiam să le scriu în jurnalul acesta. Pentru că a fost o săptămână extrem de aglomerată pe toate planurile (nu-i ca și cum la voi n-a fost la fel), am notat ce mi s-a părut mie mai important cu gândul de a dezvolta subiectele în jurnal. Abia azi mi-am dat seama însă că duminica asta e Ajunul Crăciunului și nu interesează pe nimeni lista mea. Așa că am să păstrez ce voiam să zic acum, pentru 14 ianuarie 2024, iar azi vă povestesc despre cadouri, curățenie, mâncare, odihnă, familie și ce mai face un consilier local atunci când e și femeie, și mamă, și soție, și antreprenor, în prag de sărbători.

Și-am s-o fac repede că mă așteaptă în continuare lucruri de făcut, chiar dacă m-am trezit la 6:00 azi și-am făcut deja multe din ele.

A fost ultima săptămână de lucru din 2023 la serviciu și ne-am luat la revedere de la colege, ca în fiecare an, cu cadouri și prime, cu urări de mai bine și cu promisiuni pentru un 2024 minunat. Anul acesta, spre deosebire de alți ani, nu doar am dat, ci am primit și noi câte un cadou de la angajate. Și nu orice cadouri, ci unele muncite, gândite și căutate cu atenție.  Am fost extrem de emoționată de gestul lor și le mulțumesc din suflet, aș vrea doar să nu-și facă un obicei din asta și să știe că nici eu, nici Sorin, nu avem astfel de pretenții de la ele.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 165