Voi fi scurta că asta a fost săptămâna mea anuală de concediu și deși am văzut trei țări cu tot cu România, am avut net mai puțin de 100 de minute. Așa că o să-mi ia un pic să mă reconecteze la ce se întâmplă acasă, dar vreau să las scrise câteva impresii de turist cu ochii după ce fac bine sau rău oamenii prin lume.
Prima oprire a fost la o pensiune în România, pe Clisura Dunării (doamne, peisajul ăla cu Dunărea și stâncile…) unde am avut cazare pentru 4 persoane într-o cameră mai mică decât dormitorul meu de acasă. Pe net părea mult mai mare, noroc că noi am fost doar trei, dar chiar și așa, copilul Sonia a zis că se simte ca-n Asia Express. Priveliștea de la pensiune era una superbă, dar curățenia din curte lăsa de dorit, noroc că oamenii aveau piscină mare și omul care se ocupa de ea chiar își făcea treaba. Poate să fi fost de vină lipsa de personal, dar se vedea că patronii și personalul abia dacă învață să facă turism. Una peste alta, nu mă plâng, pentru o seară a fost ce trebuie, pentru mai mult (și erau oameni acolo care rămâneau mai multe zile) aș zice pas.
A doua oprire Zagreb. I-am cărat practic pe ai mei acolo ca să văd eu capitale europene de aproape. Și aici mai fusesem odată, acum vreo 14 ani, dar am fost atunci la niște cursuri și aveam timp de oraș doar pentru câte-o cină noaptea târziu. Așa că acum l-am colindat și cu mașina (până am ajuns la cazare) și pe jos. De aici am de zis doar lucruri bune, copacii au fiecare bucata lui de pământ, oamenii știu să facă turism (locul în care am stat a fost mult peste așteptările mele) și parcarea de lungă durată în centru e 20 euro/24 ore. Ca să știți.
De la Zagreb am plecat la mare și acolo a fost ”ca la mare”. Am stat trei zile și-am văzut zeci de plaje (practic sunt una lângă alta), din păcate (sau din fericire) ultima zi a plouat de dimineață până seara și am avut și noi timp să ne odihnim cu ochii la valurile pe care le vedeam de pe terasă. Tot facă net, dar măcar am citit două cărți.
V-am zis că am vrut să bifez capitale și-am căutat să văd poate și mai rău decât ce avem acasă. De la Porec (aici am fost pe litoralul croat) am mai făcut un popas de o seară la Belgrad, unde mai oprisem odată, demult, pentru un prânz, dar nu luasem la pas orașul să-i putem simți un pic pulsul.
Nici acum n-am avut foarte mult timp s-o facem, ieri în Croația a fost furtună și-am întârziat mult pe drum, am ajuns la Belgrad abia la 7 seara pe o ploaie mocănească de toamnă târzie. Abia am avut curaj de 30 minute de plimbare și luat cina într-un loc drăguț. Am zis că explorăm mai mult dimineață, ceea ce am și făcut. Pentru că am văzut doar partea centrală a orașului nu pot spune că m-a dat pe spate, dar nici nu mi-a displăcut. Sârbii se străduiesc, mai puțin doamna care ne-a închiriat apartamentul. Ea ne-a dat parola greșita la net și a lăsat o serie de instrucțiuni cu niște amenințări de „amenzi„ dacă spargem un pahar sau omorâm un țânțar pe peretele dânsei, încât atunci când mi-am scăpat telefonul cu fața în jos (cum altfel) pe pardoseala ei, m-am gândit întâi la placa de gresie, să nu se fi zgâriat, și apoi la ecranul telefonului meu. Și nu vă imaginați că era vreo lumină de apartament, dar probabil cineva cândva devastase casa și acum trăgeau ponoasele toți turiștii care ajungeau acolo. Dar locația apartamentului a făcut toți banii, fix în centru și fix lângă parcare. Da, sârbii au o parcare cu 8 etaje, din care 5 în subteran, fix în centrul lor vechi. A fost 12,5 euro o noapte și atât turiștii cât și localnicii o foloseau, era plină și de biciclete, iar mașinile electrice aveau și ele locuri de încărcare. Vă las poze. A, și Belgradul are prețuri mai mici decât noi, și benzi dedicate pentru autobuze/troleibuze și taxiuri.
Cu bateriile încărcate am plecat către casă și după mai mult de 3000 de km parcurși, 85 euro taxe de autostrăzi, mai bine de 3 ore petrecute în blocaje pe diverse drumuri (dap, multe benzi, multe mașini) și alte câteva ore prin vămi (Serbia nu e în UE și-a fost cât pe ce să ajungem și-n Bulgaria la întoarcere) vom ajuns în sfârșit acasă, în Sectorul 3, azi pe seară.
Mă așteaptă o săptămână plină, că destul m-am odihnit!
Mai avem de parcurs 63 de săptămâni. Să fim bine!