Jurnal de consilier local – săptămâna 20

Știu că luni era iarnă plină, dar azi e din nou duminică și merg prin curte în tricou și soarele e aproape peste tot. Dar indiferent de anotimp, activitatea noastră de consilieri merge mai departe, așa că haideți să vedem ce am făcut săptămâna asta.

Luni: De principiu, la fiecare început de săptămână, liderii de grupuri au stabilită o ședință comună cu primarul, în care se discută viitoare proiecte, stadiul anumitor documente depuse, situații punctuale cu care sectorul se confruntă etc. Întâlnirile acestea nu s-au ținut săptămânal, dar atunci când una din părți o cere, de regulă se țin. Săptămâna asta a avut loc. Am discutat situația apei din parcul IOR, problemele de la Stația de sortare, diverse stadii de proiecte și cum le putem debloca, curățenia de primăvară din sector și altele.

Tot luni, a avut loc încheierea expoziției de la Park Lake care face parte dintr-un proiect mai mare, de constientizarea a impactului violenței domestice în viețile noastre. Tablourile au fost scoase la vânzare, puteți licita pentru ele aici, vor merge la cei care donează sumele cele mai mari. Am donat și eu, fără șanse la câștig. 😀 Partea faină este că tablourile în această perioadă au plecat la parlament unde expoziția continuă. Mulțumim, Anca Dragu!

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 20