Altă săptămână, noi provocări.
Luni – am primit primul set de informații referitoare la consiliile de administrație ale unităților de învățământ din care va trebui să facem parte, comisii speciale sau consilii de administrație ale societăților care sunt deținute de, ați ghicit, Consiliul Local. Eu abia aștept să am două-trei școli din al căror consiliu să fac parte. Din clasa a III-a mi-am dorit asta, să stau în cancelarie (ok, acum va fi o cancelarie online, dar nu se pune), să discut problemele școlii și să spun că nu este hârtie igienică și săpun la toalete. Uite încă o dovadă că nu e niciodată prea târziu să-ți împlinești vise.
Marți – am primit primul calup de documente pentru următoare sedință ordinară de consiliu local care va fi săptămâna viitoare, pe 10.11.2020. Erau vreo 26 de proiecte, fiecare având între 16 și 73 de pagini de studiat. Și-am început. S-a făcut miercuri.
Miercuri – am mai primit un nou grup de documente și convocarea oficială la ședință. Nu terminasem să trecem prin primele 26 că s-au făcut 110 proiecte de HCL. Atâtea puncte sunt pe ordinea de zi a viitoarei ședințe de marți. Fiecare proiect are nevoie de avizul (favorabil sau nefavorabil) dat de cel puțin o comisie de specialitate. Adică până la ședința de consiliu, trebuie să organizăm ședințele de comisii de specialitate și să avizam proiectele. Simplu.
Tot azi am făcut și prima greșeală în calitate de consilier local (sper ca la sfârșit să le pot număra pe degete), am uitat să pun inițiala tatălui pe două documente pe care trebuia să le depun la primărie. 🧐
Joi – aflam că cererea noastră de a ține ședințele online a fost aprobată și programăm ședintele de comisii, cu grijă să nu ne suprapunem și nici să nu punem aparatul de specialitate din primărie să lucreze în weekend. În timpul acesta studiem cele peste 100 de proiecte, să putem merge pregătiți în comisii și bombardăm responsabilii din primărie cu întrebări. Ne prinde dimineața în dezbateri.
Vineri – au loc primele ședințe oficiale de comisii. Online. Eu am participat la două. În prima, cea a comisiei pentru educație, am avut de avizat 15 proiecte. Unele mi-au plăcut mult, erau despre încheierea de contracte cu agenții economici care susțin învățământul dual în sector. De data asta au fost proiecte pentru pregătirea de bucătari și ospătari profesioniști, dar învățământul dual înseamnă mai mult, înseamnă copii susținuți (prin burse) și educați (atât teoretic cât și practic) pentru meseriile de care este nevoie în piața muncii. Și pentru care agenții economici interesați se implică.
Alte proiecte nu mi-au plăcut deloc, cum ar fi cel pentru cedarea unor terenuri de sport din curtea unui colegiu, pentru a face primăria o construcție acolo pentru niște birouri. Doh, s-au terminat clădirile de birouri gata construite sau locurile libere unde să poți construi și am ajuns să luăm terenurile de sport ale școlilor.
Bineînțeles că acesta din urmă a primit aviz nefavorabil și atâta vreme cât avem și noi un cuvânt de spus (sau un vot de dat), nu se va construi nimic pe terenurile de sport.
A urmat apoi comisia de buget. Pentru ca are de avizat 95 de proiecte și la toate trebuie studiate cifre și înțeles contextul mai larg, le-am împărțit în doua și am avizat cam jumătate vineri. Aici nu pot spune ca au fost proiecte frumoase (dacă le excludem pe cele despre învățământul dual care au avut nevoie de aviz și de la buget), pentru că atunci când aprobi cheltuieli, mai ales la început de mandat, te gândești tot timpul dacă nu cumva puteai face ceva mai bun cu banii aceia. Au fost totuși și proiecte pentru care am știut sigur ca nu merită alocați bani, cel puțin nu fără un studiu aprofundat și cu niște rapoarte, studii de specialitate și dezbateri publice organizate înainte.
Tot săptămâna asta am fost în vizită la Centrul Sf. Ana și vă spun sincer că, deși nu-i raiul pe pământ sau vreun loc la care sa visezi cu ochii deschiși, e de departe cel mai decent loc pe care l-am văzut până acum, în care niște oameni în vârstă își petrec bătrânețea. Bine, clădirea e îngrămădită între creșe, unele mai noi, altele mai vechi, toate în aceeași curte. Pe de o parte e bine ca bătrânii să audă ziua glasuri și zâmbete de copii, pe de altă parte, nu e bine că nici unii, nici ceilalți, nu au suficient loc și spațiu verde în jur.
Mai avem de parcurs 206 săptămâni.