Am fost la Therme și-am zis să vă povestesc

Cum zilele de vară sunt din ce în ce mai calduroase și weekend-urile petrecute în București sunt ucigătoare, am zis să prelungim puțin spiritul vacanței și să petrecem o duminică dimineața la Therme, eu, Sorin și miss Iulia, singurul copil aflat la vremea asta cu noi acasă.

Ne-am băut cafeaua, am sărit peste micul dejun și la nouă fix plecam spre Balotești. După fix 40 de minute (cu ceva peripeții la intrarea în parcare) intrăm în clădirea Therme unde mai fusesem o singură dată în iarnă. Cum noi suntem genul care caută parcurile acvatice de prin orașele pe care le vizităm, am cerut bilete la Galaxy pentru 3 ore, cu gândul că dacă mai vrem să stăm nu ne opreșe nimeni. Am achitat două bilete de adult (50 lei/persoana pe perioada vacanțelor școlare sau a weekend-urilor de peste an) și unul de elev (40 lei/persoana tot așa, pentru că era weekend și chiar de n-ar fi fost, tot atât ar fi plătit Iulia pentru că e vacanță școlară și ăsta-i tariful de vacanță -adică toată vara- pentru elevi).

Zona Galaxy, este zona cu tobogane, cu piscină cu valuri, cu piscină exterioară cu apă caldă, bar, șezlonguri pe nisip, pe pavele, în apă și în interior, cu piscină interioară cu bar, piscine pentru copii, zonă cu șezlonguri și lumină cu infraroșu (astea nu erau prima dată când am fost noi, așa că e bine să țineți cont că acum există acolo), trei saune cu abur, absolut minunate, cu trei arome diferite (eucaliptul m-a fermecat), nici ele nu erau la deschidere, paturi de masaj cu apă (pentru masaj se plătește cu brățara primită la intrare 10 lei/10 minute sau 13 lei/15 minute). Este o zonă mai mult decât ofertantă, deocamdată eu chiar n-am să merg în celelalte zone, pentru că-s fan jocuri acvatice și îmi ajunge Galaxy.

Continue reading Am fost la Therme și-am zis să vă povestesc