În două zile două biciclete

Nu știu unde am citit că zilele astea au fost zilele bicicliștilor, sau ceva în genul ăsta, și cum evenimentul nu putea trece neobservat, am hotărât că e vremea să-mi iau bicicletă nouă. Nouă pentru mine, că ea va fi SH.

Ca să fac rost de bani, am pus la vânzare pe prietenul meu olx două din bicicletele care vara asta ne-au ornat curtea, și de duminică dimineața până marți seara s-au dat amândouă. Între timp mi-am ales și eu o bicicletă tot de pe olx, vineri ar trebui să intru în posesia ei, așa că, pot spune sus și tare că am bicicletă nouă. Adică n-am. Adică voi avea, dar nu va fi nouă. În fine, ați înțeles.

După ce îmi vine bicicleta nouă, mai vând o bicicletă. Cum, nu v-am spus că aveam 4 biciclete frumos așezate în curte, cu care nu mergea nimeni? Adică, mergeam eu din când în când cu una din ele, dar practic restul erau nefolosite. De doi ani. Le umfla Sorin roțile din când în când și în rest nimic.

Continue reading În două zile două biciclete