Masa neagra

Multă vreme n-am avut în casă o masă mare la care să ne adunăm cu toții în zilele de sărbătoare. Spun n-am avut în casă, pentru ca aveam una pe care o țineam în garaj și o căram în casă de fiecare dată când ne adunan mai mulți sau era ceva eveniment în familie. Masa era oribilă, mai bărână ca bunica și cu picioarele strâmbe. Era din cele care se transformă, se lungesc, cred că a fost chiar prima ieșita din fabrica, atât era de veche.

Asta până într-o zi când o masă permanentă în casă s-a dovedit că ne este mai mult decât necesară, așa că am purces în căutarea ei. Practic am visat eu noaptea că ne trebuie o masă fixă și de aici nevoia.

Am luat la picior toate magazinele de mobilă din București, și pentru că noi suntem genul de oameni fără răbdare, care atunci când își doresc ceva, îl vor ”acum”, masa visată trebuia să fie pe stoc, să aibă scaune care i se potrivesc, să încapă în locul pe care noi îl aveam în living, să aibă cel puțin opt locuri, să fie fixă, să fie frumoasă, să se asorteze cu restul pieselor de mobilier din încăpere și, dacă mă mai gândesc un pic, mai găsesc câteva chestii pe care ar fi trebuit să le îndeplinească. A, și să se încadreze în buget. 2500. Lei.

Norocul nostru a fost că undeva în stânga, imediat ce intrai la Elvila, în Băneasa, ne aștepta ea. Minunată. A fost dragoste la prima aruncare de ochi, chiar dacă era ultima din stoc și nu avea scaune. Era imposibil să nu fi găsit scaune care se potrivesc în tot magazinul acela. Am luat-o, a fost 900 lei și-am găsit apoi și scaune care au făcut dublu cât masa, dar până la urmă a meritat, avem de vreo 5 ani în casă o masă mare și frumoasă, la care ne strângem cu mare bucurie toți ai casei și mai ales cei care ne trec pragul.

Azi nu mi-aș mai putea imagina casa fără o masă mare la care să stai, singur sau cu familia și prietenii. Bine, dacă n-ar strânge tot timpul pe ea, ba un laptop, ba două laptopuri, ba niște căști, uneori chiar ceva medicamente, șervețele, tablete, cabluri (cablurile astea ma dispera), cărți, caiete și nici eu nu mai știu câte chestii pe care le strâng zilnic de pe ea, ar fi fost și mai minunat. Dar e bine și așa, până și masa se bucură, simte că-i băgată în seamă, probabil.

A, are și nume. Noi îi spunem masa neagră și așa arata ea în dimineața asta:

masa neagra

P.S. Acest articol a fost scris pentru a-mi dovedi mie că pot încă mai pot scrie un post întreg despre o chestie banală, cum ar fi o masă neagră. Veche de 5 ani. Sau mai mult. 

(Visited 250 times, 1 visits today)
Marian Nedelcu

Vezi, cum ai visat tu masuta si ti s-a indeplinit, asa imi doresc sa fac si eu mini studioul foto si cred ca va fi portabil.
Stii cum sa alegi ceva ce-ti place mult si crezi ca este pentru tine si ti se potriveste ? Atunci cand iti bate inima pentru ceea ce visezi si cand il/o vezi si practic te simti indragostita de acel obiect, atunci ti se potriveste. Aceasta am aflato dintro carte a lui Ovidiu Dragos Argeseanu, maestru Reiki. Si eu cred la fel, cand inima bate dupa ceva anume , atunci chiar ca acel ceva ti se potriveste, rezoneaza cu tine, cu sufletul si felul tau de a fi.
Sa o folositi cu multa placere.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.