Primii 1000 km cu Hyundai ix35

hyundai ix35Am luat mașina în 19 decembrie 2013. Este un Hyundai ix35 diesel, 4WD cu 184 cai și un motor de 2,0. Azi e gata și prima mie de kilometri.  Au fost câteva drumuri lungi și un pic de plimbare prin București. Din mia asta 200 le-am făcut eu, i-am lăsat lui Sorin partea leului, mai ales că de cum vom începe serviciul mașina va intra pe mana mea în cea mai mare parte a timpului.

Primele impresii din punct de vedere al femeii din mine sunt foarte bune, mult mai mulțumită sunt eu decât este Sorin, care are și câteva chestii de care se tot plânge, nu înțeleg de ce nu-și aduce aminte că acum o lună conducea un Hyundai Accent. 😀

Să vă spun ce-mi place:

  • se conduce extrem de ușor. Mi-era frică că-i o mașină mare cu care n-am să mai pot eu să mă strecor prin trafic. Nu-i așa. Mașina te ascultă de numa și e ușor de manevrat. M-am urcat în ea și fără șă citesc manualul sau să învăț ce înseamnă toate butoanele ala de pe bord, am fost în stare să-mi rezolv toate treburile din oraș.
  • vezi traficul de sus. Știu că asta sună ușor ifatuat, dar e chiar mare lucru să fii acolo sus, să vezi traficul până departe, să prevezi cu 5 secunde mai devreme decât partenerul de trafic următoarea mișcare și tot așa.
  • celelalte mașini se lasă mai ușor convinse să-ți facă loc. Nu mi s-a întâmplat doar o dată, ci de mai multe ori și mi-e greu să cred că partenerii de trafic se lasă impresionați de noii mei ochelari. 😀
  • mașina se așează la drum extrem de frumos.  Practic n-ai cum să te plângi de ceva, mai ales la drum lung când pilotul automat își face treaba în locul tău.
  • Încălzirea din scaune este extrem de apreciată în perioada asta. deși mașina are aer condiționat pe două zone, nimeni nu bagă asta în seamă atâta timp cât cădura îți vine din fund. 😀 Mai ales în spate e foaret apreciată, fetele adorm imediat când sunt învăluite de căldura asta de jos.
  • Am luat deja două suporturi de tablete care se prind de spatele scaunelor din față, iar fetele se pot juca sau se pot uita la filme pe parcursul drumurilor mai lungi. Nu știu dacă v-am spus, dar uneori aleg să stau și eu în spate atunci când nu conduc, mai ales pentru opțiunea asta.
  • Consumul mediu în oraș este 9,2 și afara 7,3, dar cred că astea se vor mai schimba pe parcurs.
  • Nu stau să enumăr acum toate echipările mașinii, dar  cele mai apreciate de mine până acum sunt: comenzile de pe volan, oglinzile pliabile și faptul că mașina se conduce extrem de ușor de acolo de sus.

Și ca să nu ziceți că nu v-am spus și ce nu-i convine lui Sorin, ei bine e vorba de faptul că mașina n-are navigație (se gândește serios să-și comande) și că are amortizoarele pe gaz, adică e un pic mai rigidă la macadam. În fine, mie îmi place maxim!

(Visited 83 times, 1 visits today)
Roșca Liviu

Am condus si eu ix35 dar modelul de acum 2 ani, fără facelift. Am condus cam 150 de km și mi s-a părut cam ciudată poziția de condus.Nu văd botul mașinii. Bine, am condus după posesorul mașinii asemănător la înălțime cu mine și nu am mai reglat scaunul, dar oricum. Mașina mi s-a părut mare și slabă la vizibilitate când faci parcări. Conduc aproape zilnic Iveco Daily și mi se pare mai ușor de parcat. :))
Dar per total mi s-a părut o mașină bună, foarte bună în clasa ei. Mi-aș fi dorit să conduc și eu motorizarea aceea, eu am condus 1.7 crdi de 130 de cai (cred) cu 4 persoane în ea, plină de bagaje și cu o bauletă din parbriz până în eleronul la portbagaj. :)) Ăsta-i. 😀 https://fbcdn-sphotos-e-a.akamaihd.net/hphotos-ak-prn1/1503981_10200600214682386_759031445_n.jpg

Mulți kilometrii sănătoși, atât vouă cât și mașinii. 🙂

Nina

Eu vad in fata foarte bine, e drept ca imi ridic scaunul de fiecare data, iar in spate am senzori, deocamdata n-am avut nicio problema cu parcarea. Multumesc de urari!

Ana-Maria

Sa o stapaniti sanatosi si la cat mai multi kilometrii in siguranta si fara reparatii!
Eu zic ca atata vreme cat masina va satisface ca soferi , va completeaza si va ajuta ,este o masina care vi se potriveste. Si daca se pot face si comparatii cu masinile anterioare sofate , atunci e clar ca aceasta noua e cea aleasa ! 🙂

Nina

Multumim, Ana-Maria! Acum si daca n-ar fi, tot ar trebui sa ne decucam cu ea, dar e o frumusete de masina și sunt foarte mandra de ea.

Vienela

Sa o stapaniti sanatosi! Sa va poarte pe oriunde va doriti si sa va aduca sanatosi inapoi!
Sa vedem si ochelarii, Nina! Sunt curioasa daca au sau nu influenta asupra partenerilor de trafic… :))))

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.