Visul lui Joy

Citesc multe cărți. Nu atât de multe câte mi-aș dori, dar suficiente pentru a putea spune acum că Visul lui Joy de Lisa See, apărută de curând în colecția Strada Ficțiunii, intră în top 50 cele mai bune cărți citite de mine vreodată.

De obicei nici nu termin bine o carte de citit că imediat încep o alta. Am terminat de citit Visul lui Joy sâmbătă pe la prânz și de atunci n-am mai citit nimic. N-a mai putut, pentru că asta-i o carte care trebuie rumegată și am încă senzația că am trăit, citind paginile acelea, în primii ani ai comunismului din China, atunci când Mao a vrut să facă Marele Salt Înainte. Mă cutremur!

Pe scurt, Visul lui Joy este continuarea romanului Fetele din Shanghai,  despre care eu v-am scris când l-am citit. Atunci credeam că Pearl și May, cele două surori crescute în puf în Shanghai,  au trecut prin cele mai grele împrejurări pentru a putea părăsi China în vreme de război și  de a reuși să ajungă pe pământ american. Ei bine, de data asta, am rămas pur și simplu șocată de ceea s-a întâmplat în China acelor ani, mai exact în perioada 1957-1960, atunci când drumul parcurs de fete a fost unul cu sens invers, respectiv întoarcerea în China comunistă venind din America. Romanul continuă povestea celor două surori, iar alături de ele apare acum și Joy, fiica ambelor fete, cea care crede sincer în ceea ce vrea să facă Mao din China Da, știu, e complicat, dar mă știți că nu spun prea multe din cărți, pentru că nici mie nu-mi place să citesc înainte firul epic al romanului pe care urmează să-l citesc. În schimb, vă spun atât, căutați cartea asta, e musai s-o aveți în bibliotecă!

Dacă mă întrebați pe mine, ei bine, ea ar trebui studiată în școală. Ce Hitler… ce lagăre…ceea ce au făcut chinezii în numele comunismului bate de departe orice alte atrocități de care ați auzit până acum.

(Visited 105 times, 1 visits today)
bhuttu

Inca fac. In Tibet distrugerea civilizatiei bastinase e sistematica, fie prin colonizare, fie prin aculturare, fie prin deportare. La fel in Turkmenistanul de Est. Iar guvernul in exil din Taiwan expulzat in 1947 inca nu recunoaste autoritatea guvernului comunist de la Beijing, ceea ce face ca in China sa exista practic un razboi civil, chiar daca ciocnirile armate sunt doar sporadice. La granita cu Coreea de Nord mor aproximativ 200 de oameni pe zi, refugiati coreeni impuscati de graniceri. Si celelalte.

Nina

Curat incredibila! Eu azi le-am povestit-o si fetelor din atelier, stiu si sigur ca multe dintre ele n-ar apuca sa citeasca niciodata cartea.

Horatiu

Daca vrei citesti si sute de carti intr-un an, totul e sa vrei.
Daca ar schimba fiecare orele de privit la tv cu orele de citit cred ca oricine ar citi 10 carti pe an.
Insa fiecare dintre noi are proprile idei.

Marmotica

E de pus pe to read list in cazul asta. Daca ar fi carti de genul in scoala, poate ar avea mai mult interes copii sa citeasca, dar programa scolara mi se pare anosta. Cel putin cand am facut eu scoala, mi se dadeau niste carti groaznice. De la o vreme citesc ce prind si nu ma mai ghidez dupa ideea ca daca a fost scrisa de nu stiu ce scriitor mare trebuie neaparat sa o citesc. Daca imi place, o citesc, daca nu ..consider ca imi pierd timpul 🙂

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.