Chitaristul

Mi-ar fi plăcut să știu să cânt la chitară. Bine, n-ai cum să știi dacă nu înveți, deci corect ar fi să spun că mi-ar fi plăcut ca măcar lecții de chitară să fi luat, că până la a ajunge să știi să cânți și degetele-ți să simtă muzica, în timp ce partiturile stau undeva în bibliotecă, e cale lungă. N-aș fi reușit. Știu sigur, pentru că n-am pic de talent în direcția asta, nu că aș fi plină de înclinații către alte domenii.

Îmi amintesc cum în adolescență aveam în blocul din față un tip cu câțiva ani mai mare ca noi, urât ca nopțile cu furună și trăsnete, care cânta la chitară într-un mare fel. Asta după exigențele noastre de copii de cartier, nu știu dacă trecea de preselecții la XFactor, dar pentru noi era un zeu.

Știa băiatul ăla o mulțime de melodii pe care ni le cânta seara la colțul blocului. Acolo era banca, nu că avea omul ceva cu colțul blocului. el stătea pe bancă, parca-l văd, cu chitara pe care erau lipite ceva surprize cu mașini, dar cine avea timp să le bage de seamă.

Eram cu toții fermecați de muzică și de felul în care apăsa el cu degetele corzile chitării. Uitam de foame, de sete, de lecții sau de frig. Ascultam vrăjiți muzica și uneori, doar uneori, ci mai curajoși dintre noi, fredonau melodia odată cu el. la refren. Mai ales la refren.

Chestia cu chitara mi-a venit, cum altfel, citind o carte. Chitaristul. O minune de carte, vă spun! Nu trebuie să mă credeți pe cuvânt, aveți aici un citat, da, n-a ghicit nimeni de unde-i, așa că frumosul roman rămâne la mine, chiar dacă eu nu voi ști niciodată să cânt la chitară. Sau nu voi învăța, cum era…

 

(Visited 34 times, 1 visits today)
nina

da, cu singura exceptie ca mersul pe bicicleta l-am invatat intr-o jumatate de zi si pentru a afla tainele chitarii mi-ar trebui ani. In rest e la fel. 🙂

Frintz

Imi placea chitara in special sa o ascult la munte, seara la focul de langa cort. Asta o vreme. Pentru ca pe urma am inceput sa urasc. Motive pamantesti. Trecatoare sunt toate …. Poate copilele tale vor invata! Poate le aduce Mosul o chitara cadou …..

Laur

Da, imi aduc aminte bine. Era ceva de vis seara pe amurg. Asta pana iesea un vecin la geam si zicea ” mai intra d…. in casa cu chitara ta, ca la noapte ma duc la munca” si uite asa se mai spulbera un vis din adolescenta noastra.

ana

hmm…eu sunt”dependenta”de chitara ! am norocul sa merg des la munte sau in drumetii si mai toti prietenii mei canta la chitara ! ne adunam din toata tara,se canta ore in sir,pana dimineata,la foc sau la cort,la malul marii sau pe unde ne prinde vremea 🙂 ;
asa ca e in planurile de viitor sa invat si eu,imi trebuie ceva timp si muuulta ambitie !
iar chitaristii…au ei farmecul lor !

Cristina

hehe cand faceam teatru stateam ca tampa sa ii ascult si sa ii urmaresc pe colegii mei care cantau la chitara. inca ma duc la concerte – cativa canta folk. am cochetat si eu cu chitara putin si vreau sa reiau candva, cumva [timp sa fie]

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.