Vă spun sincer că am oftat din toată inima atunci când am scris titlul postarii ăsteia.
Dacă e s-o iau cu începutul și să-mi amintesc de vremea când eu eram elevă, n-am prea mult a mă plânge, pentru că la vremea aia, în afară de matematică și română, unde tema era sfântă, la altceva noi nu prea aveam de scris acasă. De învățat da, ohoho, dar nu de scris. Dacă greșesc vă rog să mă corectați, dar atât cât mă ține pe mine memoria, îmi amintesc că nu aveam de scris la istorie, geografie, fizică, chimie, lucru manual, desen etc. A, parcă și la limbi străine mai aveam câte odată ceva temă, dar nesemnificativ. Ce viață frumoasă de elev am avut!
Bun…
Ajungem acum în zilele noastre și găsim, începând fix de la clasa întâi (la clasa 0 nu cunosc pe nimeni, deci nu știu) teme la cele mai ciudate materii posibile. Există o materie care se cheamă ”abilități”. Corespondentul ei în școala veche nu știu care e, se poate să fie ”lucru manual”, dar nu sunt sigură pentru că mai există și ”tehnologie” și atunci asta ce-i? Ei, copiii au temă la abilități. Ba să meargă în parc să adune crenguțe din care vor face la oră un aranjament, ba să coloreze o planșă mare pe care de cele mai multe ori, văzându-l pe puști cât e de obosit i-o desenează mama, ba să termine floarea pe pânză pe care a început-o în clasă (serios acum, daca în clasă, într-o oră, copilul a reusită să bage acul de trei ori corect în pânză, cum crede doamna învățătoare că va reuși el să termine acasă? În cât timp?). Pe lângă asta au temă la matematică (si pe caietul de teme, dar și pe caietul special), la română, la cunoașterea mediului, la engleză etc.