După un weekend petrecut în zona din fotografie ai zice că vii de drag la serviciu, dar nu-i cazul la mine, care n-am mai mers cu pingeaua mai mult de 1 km de ani buni.
După o drumeţie pe un traseu de munte foarte uşor, 4 ore dus/intors, parcurs în nişte bascheţi de bulevard bucureştean, m-am gândit că ar fi indicat să iau o aspirină, să previn astfel febra musculară. 😀 Mi-a ieşit. A doua zi n-am avut nimic. Nu tu durere, nu tu muşchi contractaţi, nimic.
Aseară (adică peste încă o zi ) când am ajuns acasă, dupa 3,5 ore parcurse în maşină, n-am mai putut coborî. Din automobil. Atunci când am încercat să-mi mişc picioarele, am simţit cum toţi muşchii lor s-au aliat împotriva mea şi, sub privirele uluite ale vecinelor ieşite la porţi să mai schimbe o vorbă una cu alta duminică seară, m-am târât cu demnitate până în curte. Nu-mi venea să cred. Cum, tocmai eu, care mai ieri ( a se citi acum 20 de ani) treceam gardurile de 2 m cu săritura hoţului şi urcam Jepii mari de doua ori într-o zi, să anghilozez acum de la mers? Nu-i a bună.