Stâlpişorii

Nu ştiu ce aţi făcut voi în weekend, dar eu am vopsit stâlpişori.

De vineri seara începând şi până sâmbătă târziu, am dat cu pensula în sus şi-n jos pe stâlpişori. Am făcut mâncare, am vopsit câţiva stâlpişori, am scris ceva pe blog, am mai vopsit caţiva stâlpişori, am fost în parc cu copiii, am mai vopsit ceva stâlpi, etc…  N-am terminat. Am în total fo 200 de stâlpişori de vopsit. Nici jumătate n-am terminat.  M-au rupt.

Nu e greu să-i vopseşti, dar toţi, absolut toţi trebuiesc daţi şi pe partea din exterior, chestie care se poate face, doar stând cu capul în jos peste balustradă. 😀 Deci da. Am febră musculară peste tot. La absolut toţi muşchii.

 Acum vreo 6 ani, când am vopsit casa prima dată, tot eu am fost de serviciu la stâlpişori, dar atunci fiind începătoare, am vopsit o zi, de dimineaţă până seara la ei şi apoi o săptămână m-au întors de pe o parte pe alta cu cearceaful. Atunci chiar am crezut că mor. N-a fost să fie şi am mai apucat o repriză de vopsit la stâlpi. 😀

Sper că si voi aţi avut un weekend frumos!

(Visited 28 times, 1 visits today)
Darael

Oooo, super. Esti deja vopsitor cu patalama. Poti sa iti faci o mapa profesionala cu poze, un site, un blog si un cont de twitter special 😉

Secret de zugrav (cu patalama): la vopsit merge mai usor cu un trafalet mic. Asta daca nu ai multe colturi si locuri greu accesibile.

Bafta in continuare.

nina

@Darael- Am trafalet din ala mic, dar mi-e lene sa tot schimb, ba cu pensula, ba cu trafaletul. Stalpii astia au numai denivelari, cum nu se poate mai rau. Zici ca pot sa ma numesc vopsitor profesionist?

stelian

eu am fost la muzeul satului unde am fost intampinat de o atmosfera de toamna superba. apoi am privit bucurestiul de sus… cocotandu-ma pe arcul de triumf… un we fain… fara stalpisori 🙂

Alex

Nu stiu cum te distrezi tu asa de distractiv sa vopsesti. De fapt eu cand am vopsit ultima data eram inchis intr’o baie fara o aerisire prea mare si dadeam cu vopsea. Aveam ochii cat cepele de la vapori. Dupa care am dat cu var toata bucataria, alta “distractie”, mai ales la tavan, eram stropit de var din cap pana in picioare.
Oricum macar tu ai avut ocupatie in week’end…nu ca mine 🙁

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.