Eşecul este doar o altă faţă a succesului. De multe ori un lucru care ni se pare c-ar fi rău se dovedește în timp că n-a fost chiar așa, din contră.
Acum fix 27 de ani o întreagă generație de tineri se pregătea să dea examenul de treaptă, adică termina clasa a X-a și trebuia să dea examen pentru admiterea în clasa a XI-a. Era momentul în care îți puteai schimba liceul, profilul, viața…
Era vara anului 1988 la Liceul Economic din Târgoviște. Două clase cu circa 60 de copii se pregăteau să dea un examen care le dădea dreptul la 15 dintre ei să-și continue studiile în liceul acela. La zi. La comerț. Dap, pe vremuri ca să devii vânzător îți trebuia școală. Erau acolo elevi foarte buni. Cam cum sunt cei de azi de la Creangă, sau de la Lazăr. Și nu doar câțiva, ci toți. Erau elevi care intraseră la liceul ăla cu medii de peste 9,16 la examenul de admitere în liceu, adică cu doi ani în urmă. Partidul hotărâse însă să renunțe la 45 de tineri buni.
Eram în clasa a VIII-a și 1 Martie m-a găsit certată cu cel mai bun prieten. Nu-i spun iubit că nu știam ce-i aia. Îmi ceruse prietenia, eu nu i-am acordat-o pentru că-l consideram deja prieten. 😀 Cum auzise el că gelozia se obține plimbându-te cu altă fată prin fața celei ce ți-e dragă, se fâțâia mână în mână cu o prietenă buna de-a mea, ce învăța la altă clasă. N-am fost geloasă, dar n-am i-am mai vorbit. 😀 Pana la 1 Martie, când a venit la școală cu o cutie mare, plină cu mărțișoare pentru fete și o cutiuță mai mică, cu mărțișoare mai frumoase, pentru profesoare.