La asta mă duce cu gândul vremea de afară.
Pe vremea când eram copil, ai mei făcuseră la comandă, pentru bucătăria noastră de la bloc, un pat de o persoană. Din ziua în care l-au adus acasă, patul acela a fost locul poveștilor spuse de tata și mama la gura flăcării de aragaz, singura sursă de căldură din apartamentul nostru în zilele în care caloriferele erau reci.
Se făcea cald acolo și serile lungi de iarnă deveneau astfel frumoase, deveneau amintiri.