Nu sunt un om econom. Cât am, atât cheltuiesc, ba uneori cheltuiesc mai mult decât am, dar asta se va schimba. Bine, după ce-mi iau telefon nou, pentru că pe ăla vechi mi l-au ridicat niște băieți, v-am spus. Să revenim.
Una din rezoluțiile pentru anul ăsta, a fost să am în orice moment o rezervă de bani la care să apelez la nevoie, dar bine ar fi să nu am nevoie.
Ușor de spus, greu de făcut, dar nu imposibil. Mi-am cumpărat inițial 2 pusculițe. Zic, țin una în birou și una în casă. Pun în una bani zilnic, iar în cealaltă săptămânal. O sumă mică. În paralel mi-am făcut și-un cont de economii în care depun tot săptămânal bani. Acolo un pic mai mulți decât în pușculițele de tablă. O să spuneți de unde am eu bani săptămânal, ei bine, am. Sau n-am. Până acum am avut.
E cineva care să nu fi fost măcar odată în excursiile cu colegii organizate în scoală? Doamne, ce bucurie era pe mine de fiecare dată când se ivea ocazia asta. Deşi mă plimbam şi cu ai mei prin tot felul de locuri, deşi mă lăsau, fară excepţie, în toate excursiile în care vroiam să merg, totuşi, de fiecare dată, înainte de plecare într-o excursie, aveam insomnii. 😀