Cine are sau a avut bunici la tară știe. Mirosul caselor țărănești, acea combinație între busuiocul de la icoană, lemnul ars și esența de rom din prăjiturile bunicii, nu ai cum sa-l uiți, indiferent cât de departe de acele locuri te va duce viața. Din fericire pentru mine, eu am avut bunici la țară și mi-am petrecut acolo o bună parte din copilărie, și indiferent cât de mult imi plăceau toate obiceiurile locului, toate jocurile iscate între noi copiii, toate mâncărurile delicioase gătite afară pe cotlon, ceea ce îmi amintesc cel mai cu drag din perioada petrecută în casa bunicilor, sunt serile în care bunica căuta în ladă și ne spunea povestea fiecărui lucru aflat în ea. Erau acolo năframe, cămăși de noapte, bucăți simple de pânză, ștergare țesute, lenjerii, și bineînțeles, ca-n orice ladă care se respectă, câteva ii romanești cusute de mama bunicii. Erau noi, sau cel puțin așa ni se păreau nouă atunci.
– De ce le ții, bunico? De ce nu le îmbraci? Uite ce frumoase sunt!
– Astea pentru mine nu-s haine, dragii mei. Astea-s amintiri. Amintiri dragi pe care nu mă îndur să le port aievea, ci doar în suflet. Poate că le veți îmbrăca voi cândva.
Nu știu ce s-a întâmplat cu iile din lada bunicii, știu însă sigur că în afara unui costum național cumpărat de mama pe vremea când eram la gradiniță, n-am purtat niciodată o ie. Mi-am dorit, desigur, dar probabil că ia perfectă nu și-a găsit încă drumul către mine. Ea există, sunt sigură de asta. Parcă o văd: e albă și are cusăturile verzi. Și roșii. O ie parcă nu-i ie fără roșu. Sunt pe ea mii de X-uri mici ce formează modele dintre cele mai frumoase. Și cel mai important, miroase a busuioc. În mintea mea ia trebuie să miroasă a busuioc. 
La fel cum parfumul Eaudemoiselle de Givenchy mă trimite în timp, exact lângă lada plină a bunicii, aruncând în jur arome de busuioc alb împletite cu șofran și mosc. Pentru mine acesta este parfumul viitoarei mele ii. O îmbinare între mine, cea de acum, femeia contemporană și modernă, și timpurile acelea, nu pe care eu le-am trăit, ci acelea care vin de undeva de mai departe, din istoria frumoasă a României, din ceea ce noi numim azi simplu, tradițional.