Jurnal de consilier local – săptămâna 67

E duminică dimineața, ora 10:07 mai exact, când încep acest jurnal. Spun asta ca să mă laud că până la ora asta am făcut deja o oră de sport, am luat micul dejun cu familia și-am băut o cafea. Să trecem acum la scris, că dacă și azi e la fel de frumoasă vremea ca ieri, am de gând să-mi petrec ziua pe afară. Ce mai rămâne din ea, desigur.

Luni – Pentru că anul trecut am făcut un curs de management al deșeurilor și cursurile astea se încheie de obicei cu un examen, luni a fost ziua de examen și sper că am răspuns bine la întrebări. Nu a fost greu, mai ales dacă erai atent la cursuri și mai treceai apoi o dată, cu atenție, prin ele. Cu ce nu mă împac însă, e titulatura asta pe care o câștigi odată cu trecerea examenului, aceea de expert în managementul deșeurilor. Hmm… Expert ăsta în mintea mea înseamnă ceva extrem de competent, un om care excelează în domeniul lui, nicidecum cineva care face un curs de două-trei săptămâni și învață chestii teoretice despre legislație și cum trebuie să decurgă lucrurile într-un domeniu. Așa că eu sunt departe de a fi expertă în ceva, cu atât mai puțin în managementul deșeurilor.

Marți – Azi am participat alături de colegi consilieri, câțiva arhitecți de la Ordinul Arhitecților și reprezentanți de la Direcția de Investiții din primărie la o întâlnire în teren de data asta, la școala Neagoe Basarab, școală despre care vă spuneam și săptămâna trecută că urmează să fie demolată și construită alta nouă după un concurs de soluții pe care ni-l dorim foarte mult. Pentru că în curtea școlii zace de 10 ani o sală de sport construită din panouri care nu a fost niciodată folosită pentru că nu i s-a făcut atunci recepția (constructorul a dat faliment) și sala doar a ocupat curtea școlii vreme de 10 ani degeaba, aceasta urmează a fi expertizată și în funcție de răspunsul expertului și a PMB-ului (ei au fost cei care au contractat construcția acestei săli) va fi și ea demolată sau nu. O să vă pun si poze de la fața locului, sigur că da.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 67