Jurnal de consilier local – săptămâna 48

Scriu din nou dintr-un cadru idilic din curtea părinților mei, înconjurată de agende și  convocatorul pentru ședința viitoare. E probabil ultimul weekend de semi-vară, e cald și lângă mine e o boltă de viță de vie din care atârnă struguri de masă copți. Acum că am terminat cu lucrurile drăguțe din cadru, hai să vedem dacă am și făcut ceva bun săptămâna asta:

Luni – după ce toată ziua a fost vreme bună, pe seară, fix când trebuia să ne întâlnim în IOR cu câțiva reprezentanți din primărie și câțiva sportivi pasionați de calisthenics, pentru a stabili câteva locuri în care se pot amplasa echipamentele ”fără a afecta un fir de iarbă”, cum spune Mihaela, a început ploaia. Dar nu-i ca și cum ne-ar fi speriat asta, așa că întâlnirea a avut loc, ne-am plimbat prin parc pe ploaie, am văzut câteva locuri care s-ar potrivi, am stat de vorbă cu sportivii și mă bucur că în curând se vor amenaja primele locuri de acest gen din sector, urmând ca, dacă acestea se vor umple de practicanți, să mai găsim și altele. Eu una abia le aștept la Pantelimon în parc. 🙂

Marți – Apropo de Pantelimon, azi am fost cu bicicleta în parc la crepuscul, pentru că am vrut să mai văd starea parcului și să vorbesc cu cei care îl vizitează. Un grup de băieți jucau fotbal pe un teren decent, câțiva părinți își plimbau copiii și se gândeau la treburile nerezolvate care le așteaptă, câțiva bicicliști încearcă să urce niște pante și un pescar de ocazie arunca o undiță în lac și dacă e să-l cred, n-a prins nimic. Mi-a plăcut mereu sălbăticia parcului și zonele întinse de copaci sub care poți petrece după-amieze întregi. Sper să le păstrăm așa! În timpul zilei n-am scăpat de câteva ședințe de CA-uri în școli, intră în fiecare zi clase în online datorită cazurilor de covid, așa că plimbarea asta de seară a fost balsam.

Miercuri – Am definitivat alături de colegii mei proiectul de HCL privind încetarea contractului de amplasare a tiribombelor second-hand în parcul Pantelimon. Poate trebuia să-i dau numele jurnalului ăstuia ceva cu parcuri. Seara am avut o întâlnire cu colegii de coaliție și conducerea uneia dintre firmele primăriei. Ne-a luat groaza ce e acolo, uneori simt că ne luptăm cu un balaur cu nouă capete și săbiile noastre oricâte din ele ar tăia, ăsta, balaurul, nu-și pierde nicio viață.

Joi – Azi din nou ședințe în consiliile de școli și am primit neoficial de la primărie lista proiectelor ce vor intra pe ordinea de zi săptămâna viitoare. Când am început să citesc și am văzut că revin PUD-uri pe care le respingem deja de câteva luni, am avut impresia că ne învârtim în cerc și nu o vom scoate la capăt cu cerințele de construcții înghesuite, prea curând. Mai avem învățământ dual, continuarea unor clase, la învățământ dual contractele se reînnoiesc în fiecare an, avem din nou organigrama Direcției de Salubritate și majorări de salarii la angajații direcției. Nu am aprofundat proiectul, majorările acelea de salarii sunt necesare, să vedem cum le-au repartizat.

Mai voiam să vă spun ceva, în trecut  am fost voluntar la Ajungem Mari, activitate pe care am întrerupt-o acum că sunt consilier, pentru că  am un program complet imprevizibil și nu vreau să bulversez niciun copil (cu excepția alor mei, desigur 🙂 , dar acum e perioada în care se recrutează voluntari pentru lucrul cu copiii instituționalizați și dacă aveți măcar o după amiază liberă pe săptămână și vreți să dați ceva din experiența voastră către copiii din centrele și apartamentele de tip familial din sector, vă invit să citiți anunțul și să aplicați. E mare nevoie de oameni implicați și rezultatele pe care le obțineți cu copiii vă dau și vouă o stare foarte bună, pe lângă beneficiul adus celor mici.

Vineri – Am primit oficial convocatorul, îl puteți consulta și voi aici, sunt 26 de proiecte. Unul din ele se referă la schimbarea metodologiei de acordare a ajutorului financiar pentru plata contribuției la grădiniță pentru copiii proveniți din familii fără venituri sau cu venituri reduse, în sensul că acest ajutor va fi de acum virat direct către grădinițe și nu către părinți, cum era stipulat până acum. În felul acesta suntem siguri că este asigurată plata grădiniței pentru acești copiii, indiferent de prioritățile părinților în cheltuirea veniturilor.

Sâmbătă – Din clipa asta nu mai răspund de ce scriu, a venit tata și mi-a dat să gust dintr-un păhărel de țuică pe care o face el acum. Parfum, nu altceva. Ieri am ajuns cu toată familia la țară la ai mei să ne bucurăm împreună de weekendul acesta frumos. Am făcut ceva activități la câmp, mie îmi place foarte mult satul lor din județul Brăila, arată din ce în ce mai frumos, oamenii se întrec în a avea flori cât mai multe și mai colorate în grădinițele de la porți și roade cât mai bogate și diverse în grădinile din spatele caselor. Pe câmp merg ciobanii cu turmele de oi și în spatele culturilor de floarea soarelui se văd eolienele din satul vecin.

Duminică – Azi ne întoarcem la București. Mi-am propus ca pe drumul spre casă să studiez proiectele din convocator că de mâine încep ședințele de comisii și joi e ședința mare. Sunt multe proiecte care prevăd declanșarea  procedurilor de selecție a membrilor în consiliile de administrație ale întreprinderilor aflate sub autoritatea tutelară a Primăriei, așa că îi rog pe cei interesați să urmărească anunțurile și să participe la proceduri.

Apropo de selecție, mai avem în desfășurare un concurs de angajare expert independent HR care să lucreze cu primăria și comisiile de selecție în vederea desfășurării cât mai transparente a acestor concursuri. Aveți aici anunțul, aici revenire și aici clarificări. Ce trebuie reținut e că luni la 16:00 se încheie termenul până la care se poate aplica. Vă rog să trimiteți anunțul către oricine credeți că ar fi interesat să participe.

În rest am votat azi din nou pentru președintele USRPLUS. Vă spun sincer că îmi doresc mult să se termine cu votul (urmează și la noi congresul în weekendul viitor) și să ne concentrăm toți pe rezolvat probleme și găsit soluții pentru țara asta.

Mai avem de parcurs 160 de săptămâni. Să fim bine!

(Visited 103 times, 1 visits today)

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.