Junal de consilier local- săptămâna 8

Săptămâna asta n-am mai făcut ca de obicei, când la sfârșitul fiecărei zile notam câteva cuvinte pe care le dezvoltam apoi. Au trecut zilele val vârtej, n-am apucat să închei una ca începea alta, am impresia că fac multe, dar de fapt nu se vede nimic și atunci mă gândesc că poate e adevărat.
Azi e duminică, sunt la părinții mei într-un sat din Brăila și mi se pare cumva că pe oamenii din sat i-a ocolit haosul civilizației pretențioase.
Revenind la jurnalul săptămânii, o să vă povestesc unde suntem acum:

  • Miercurea viitoare vom avea ultima ședință ordinară de Consiliu Local din 2020. Avem pe ordinea de zi 24 de proiecte, unele dintre ele au mai fost, acum s-au mai adus ceva explicații în plus, le analizăm, adresăm întrebări, aducem amendamente.
  • Comisia de protecție socială, de care răspund, are de avizat două proiecte, de unul v-am mai vorbit, e cel cu listele de așteptare pentru apartamentele sociale și convenabile pe care le avem în administrare. Al doilea este parte din programul “Stop Covid” și se referă la materiale consumabile și alte echipamente necesare creșelor și centrelor din subordinea DGASPC Sector 3. Ședința de comisie va fi marți, în preziua ședinței de consiliu.
  • În afară de partea formală a activității, avem în continuare discuții legate de acțiunile noastre următoare, de felul în care putem acționa concret asupra subiectelor veșnic fierbinți din sector, parcări, colectare separată, lucrări publice neautorizate sau neconforme.
  • Urmează o perioadă extrem de grea, ne vom ocupa îndeaproape de vaccinare în sectorul nostru. Voi reveni cu amănunte. Începând de miercuri voi fi în mijlocul evenimentelor, ca să spun așa, sperăm ca acțiunea asta să fie una de succes, iar virusul să plece din comunitatea noastră, iar “viața cetății” să-și reia cursul firesc.
  • Săptămana asta am încasat prima indemnizație de consilier. 1095 lei. Voi încerca, lună de lună, cu cel puțin 10% să ajut pe cineva să se ajute singur. O unealtă (exista oameni care, daca ar avea o șurubelniță electrică sau niște andrele bune, ar face minuni), un curs, niște cărți, ceva care să ducă omul cu un pas mai aproape de varianta lui mai bună. Așa cred eu că poți ajuta pe cineva, chiar și în mod informal, știți voi, “nu-i duce pește, învață-l să pescuiască”.
  • Tot în această săptămână, primarul a spus într-un live pe Facebook că 90% din proiectele pe care el le propune nu sunt aprobate. Dacă până acum mai aveam o fărâmă de speranță în buna lui credință, acum mi-a fost spulberată și nu cred că mă mai poate convinge cineva de bunele lui intenții. Să minți pur și simplu (în realitate doar 11,9% din proiecte nu au fost aprobate), să spui că nu funcționează consiliul, când tu trimiți la aprobare proiecte pe care nici măcar rapoartele de specialitate ale aparatului tău nu ți le susțin, să nu vii niciodată să ne explici de ce nu ai autorizații, de ce vrei sa vinzi utilaje de la o societate la alta, de ce vii cu rectificări bugetare după termenul prevăzut de lege, de ce nu se fac licitații adevărate pentru proiectele mari, de ce ai cumpărat deja șezlonguri pentru aqua park când tu ești în plin șantier și e iarnă, sunt doar câteva din întrebările care își caută răspunsul. Dar primarul iese și zice că nu funcționează consiliul. Da, domnule primar, aveți dreptate, consiliul nu mai funcționează ca până acum. Obișnuiți-vă cu asta!

Nu știu dacă am reușit să vă transmit starea asta și vouă, dar eu simt că am intrat pe un drum, unul neasfaltat si cu multe buruieni ce trebuie să fie cosite sau chiar smulse, însă drumul ăsta nu poate duce decât către lucruri bune și durabile, făcute după reguli și cu viziune.

Continue reading Junal de consilier local- săptămâna 8