Cărțile lui 2017

Am scris maxim trei recenzii de carte anul acesta pe blog. Nop, am verificat, am scris doar una. Unde sunt anii în care scriam recenzii la absolut tot ce citeam? Nu știu, dar le port o amintire plină de nostalgie.

Anul acesta, deși nu m-am omorât cu recenziile, mi-am notat conștiincioasă într-o notiță tot ce-am citit. Pe măsură ce se strângeau cărțile acolo, îmi propuneam ca neapărat să și scriu ceva despre ele, dar uite că suntem la sfârșitul anului și mai mult decât să transfer aici lista cu cărți (poate vă inspiră și pe voi), n-am făcut nimic.

Hai să vedem:

Continue reading Cărțile lui 2017

Durbuy, cel mai mic oras din lume

Dacă tot m-am logat azi aici (ca să nu uit parola), am zis să vă și povestesc ceva despre Durbuy, cel mai mic oraș din lume, pe care l-am vizitat acum vreo două săptămâni. Așa-i că nu știați de el? Bine, așa spun cărțile poștale care se vând la magazinele de suveniruri.

Am petrecut în weekendul 18-19 noiembrie 2017 în Belgia, o țară de care eu m-am îndrăgostit de ceva ani și unde mă simt… cam ca acasă. Din Belgia ajungi repede (de la 20 de minute până în maxim jumătate de zi) în 5 țări vecine, Franța, Luxemburg, Germania, Olanda și Marea Britanie. Vă imaginați un concediu de două trei săptămâni cu cazare în Belgia și excursii de cate ozi doua in fiecare din țările astea? Eu da.

Revenind, în weekendul de care vă spuneam am vizitat Grotele Han-sure-Lesse o succesiune de peșteri care mai de care mai spectaculoase, pe care belgienii știu să le pună în valoare și să le exploateze turistic cum pot ei mai bine. E foarte frumos la grote, kilometri întregi de drumuri subterane incredibile care te fac să te gândești că și în subteran e tot un fel de lume.

Continue reading Durbuy, cel mai mic oras din lume