E miercuri, nu?
Dacă până acum mă plângeam că am multă treabă, acum am aflat că întotdeauna se poate şi mai mult. Până într-o zi.
Nimic nu-mi convine, cafeaua nu mai are acelaşi gust, coşul bicicletei, dată recent jos din pod, nu-i la modă, hainele nu-mi vin cum trebuie şi treaba nu merge atât de repede cum aş dori. Fetele nu-s ordonate (deşi s-au schimbat mult faţă de alte vremuri), mama face mâncarea prea sărată şi Sorin fumează.
Când eu vă zic că nimic nu-i cum trebuie… Dacă ar fi, eu ar trebui să fiu acum undeva în Japonia, să zicem în Kyoto, să+mi beau ceaiul în pavilionul Templului de Aur şi să am în plan pentru măcaro lună, doar plimbări lejere cu bicicleta şi lectură.