Am terminat de citit cartea
acum câteva zile, ba am mai termiat una de-atunci. N-am vrut să scriu imediat despre ea, tocmai pentru a mă detașa puțin de acțiune, de a-mi scoate din minte personajele pe care le-am ținut pe tot parcursul lecturii atât de aproape de mine. Regina mătăsurilor e carte pe care mi-am apropiat-o prea mult și n-am înțeles asta decât atunci când inima mi s-a strâns dureros când ceva s-a întâmplat cu atelierul în care se fabricau mătăsurile din poveste.
Vanora Bennett face și de această dată o împletire meșteșugită între adevărul istoric și personajele imaginate de ea. Două surori frumoase se căsătoresc după dorința tatălui și-și trăiesc viața după propriile lor reguli. Una îndrăgostindu-se de rege (Jane), iar cealaltă (Isabel) de mătase, dar în egală măsură și de Dickon. Cine este acesta din urmă și ce rol joacă el în adevărata istorie, dar și în viața eroinei noastre, vă las pe voi să descoperiți, tot așa cum veți descoperi și Anglia sfârșitului de secol XV.
Mi-a plăcut mult un personaj din carte, un om adevărat, un prieten extraordinar care trece totuși neobservat în tumultul de personaje extrem de bine conturate și șarmant prezentate de autoare. El este Will Caxton, după părerea mea, cel mai modest om care existat în acea perioadă. La polul opus o văd pe prințesa bastardă Elizabeth, viitoarea regină a Angliei, soția primului rege din dinastia Tudorilor. Deși ingenuă, prințesa se dovedește genul de om care poate călca pe cadavre, numai pentru a-și atinge scopul. Sau poate sunt eu prea dură și ea nu voia decât o căsătorie bună.
Îmi plac foarte mult cărțile adevărate. Nu-i de lepădat nici ficțiunea, atunci când e scrisă bine, dar nimic nu se compară cu o carte care reușește să-ți proiecteze trecutul în minte ca și cum el s-ar întâmpla azi sau ca și cum tu ai reuși să ajungi acolo, la secole distanță de lcd-ul negru din camera de zi.