Ieri la clasa fetelor mele de la Liceul Waldorf a fost ziua plăcintelor. Fetele sunt la epoca de limba rămână, și pe lângă analize de text și conjugări de verbe, au învățat, citind din textele lui Negruzzi, și cum se făceau și vindeau plăcintele de altă dată. Astăzi plăcintarul nu mai există, istoria l-a omorât, dar au fost vremuri în care omul nici nu apuca să-și pună tablaua jos că aceasta îi și era golită de către cumpărătorii pofticioși.
Bun, legat de asta, copiii noștri au fost invitați ieri la ziua plăcintelor, prilej cu care fiecare a dus la școală câteva bucăți de plăcintă sau chiar plăcinte întregi (cazul Sonia), pe care le-au împărțit între ei și pentru care fiecare a scris rețeta cu cuvinte frumoase. De exemplu, faina din rețetele lor era ca o pudră parfumată, zahărul era ca micile cristale și ouăle nu puteau fi altfel decât, vorba Mirunei, de găină fericită.
Am făcut și noi două plăcinte ieri, una mai bună decât alta. A Iuliei a fost cu merele amestecate în blat, astfel încât plăcinta a fost mult mai ușor de mâncat, mai ales de către copii, iar gustul este unul mai mult decât delicios: Continue reading Ziua plăcintelor