Posts Tagged ‘joaca’
De ce pe unii îi ascultă și pe alții nu?
Apr
Hai să vă spun o întâmplare. Am niște copiii pe stradă care se joacă cu precădere pe o anumită porțiune a acesteia, respectiv în fața porții mele și-a vecinului de lângă. Și de vis-a-vis, dar acolo deocamdată nu stă nimeni și nu are cine să-i certe. Copiii aceștia sunt prietenii fetelor mele și se joacă aici pentru că așa le place lor. Sincer, chiar nu-mi explic de ce, mai ales că la noi sunt uneori și mașini parcate pe marginea drumului, care-i mai încurcă în jocul lor cu mingea, dar…
Pe mine nu mă deranjează că fac gălagie în fața porții mele, ba chiar îmi place să aud râsete și zbenguieli de copii. Pe vecinul de lângă însă, îl disperă chestiile astea. Și-i ceartă de fiecare dată când are ocazia. Ăștia mici nici nu-l bagă în seamă. Îi dau cu sărut-mâna când scapă mingea la el în curte și în funcție de cât e vecinul de supărat, le-o mai înapoiază sau nu. De cele mai multe ori, nu. Uneori eu îi mai zic: Lasă-i vecine, că-s copii. Răspunsul standard este: Copii, da’ să se ducă în pxxxa mami lor la ei în poartă! Dar copiii nu se sinchisesc de vorbele lui, ei își văd de joacă nestingheriți.
Îmi amintesc când eram noi mici și ne jucam în fața blocului. Adică nu deranjam doar o familie, două, ci un întreg palier de apartamente. Sigur erau cel puțin doi-trei oameni din bloc cu gura pe noi zi de zi, dar la fel ca și copiii de azi, nu-i prea băgam în seamaă Deh, asta este, trebuie să se joace și ei undeva.
Asta fiind situația cu copiii de pe strada noastră, ies eu acum vreo două zile din curte și vreau să urc în mașina care era parcată la poartă și să plec undeva. Băieții de pe stradă (fiindcă ăștia care se joacă în dreptul curții noastre îs doar baieți, fetele au cartierul general în altă parte a străzii) nu mai aveau minge (cred că tocmai ce le-o confiscase vecinu’) și în lipsă de ocupație jucau X si O. Nu, nu pe hârtie cum v-ați fi așteptat, nici cu creta pe vreo tăbliță ci direct pe tablă. Tabla de la mașina mea. Bineînțeles că îi ajuta mult și praful strâns de două saptamani pe Accentul meu așa că numai bine se desenau cu degetul tablele pentru joc. Și nici măcar nu începuseră recent. Adică avuseseră ceva timp pentru lucru, de vreme ce toată mașina, absolut toată, era plină de x-uri și de 0-uri. Scăpase parbrizul pentru că era cât de cât mai spălat. 
-Ce se întâmplă aici băieți? îi întreb în timp ce încercam să-mi dau seama dacă e de râs sau de plâns ce făceau ei acolo.
Ei blocați, nu se așteptau să ies chiar atunci. Adevărul este că la vârsta lor ultimul lucru la care te gândești când te joci e ca cineva îți va întrerupe jocul și eventual îți va cere socoteală. Unul mai șugubăț îmi răspunde:
-Am vrut să vă scriem pe mașină spală-mă, dar ne-am gândit ca mai bine facem întâi un X si O. Trebuia să plecați un pic mai târziu.
Le-am spus că nu-i ok ce-au făcut, că puteau să-mi zgâraie mașina și drept pedeapsă le-am spus că trei zile nu mai au voie să se joace în fața porții mele. Au zis ok, si-au plecat. De atunci nu i-am mai auzit. Au trecut doua zile. Tare ma mir ca m-au ascultat! Oricum, eu am spălat mașina. 
Îngeri de zăpadă
Ian
Hai că nu ne mai putem plânge. La noi pe stradă e zăpadă din belșug, dispoziție de săniuș să ai.
Pe o vreme ca asta sau puțin mai rea, am renunțat ieri la cartea mea și la căldurica din casă și-am ieșit cu fetele afară să facem îngeri de zăpadă. Dacă n-ai făcut asta niciodată, înseamnă c-ai trăit degeaba. Să stai întins în zăpada moale, pufoasă și neatinsă înainte de tine, să vezi deasupra ta doar cerul și să încerci să zbori, nu se compară cu nimic altceva. E absolut minunat. Noroc că pe mine nu m-a fotografiat nimeni.
Tags: copii, ingeri de zapada, joaca, ninsoare, zapada
Cum fac copiii curăţenie
Iun
Tata:
- Voi doi (eu si fratele meu, Laurenţiu) nu ieşiţi afară la joacă, pâna nu e curaţenie lună la voi în cameră.
Noi, cu capetele plecate şi feţele triste, intrăm în cameră şi privim resemnaţi dezastrul. Totul era cu susul în jos, adică paturile nefăcute, hainele curate amestecate cu cele murdare erau prezente la tot pasul (la propriu), cărţile şi caietele într-o dezordine de nedescris pe birou, pe scaun, pe pat… perdeaua era desfăcută din câteva cleme, cănile cu laptele de seara stateau stinghere pe marginea mesei, iar asta era doar ce se vedea, la o simplă aruncare cu privirea.
Nimic nu amintea de faptul că cu doar 24 de ore înainte camera abia fusese amenajată. Nimic. Poate doar lipsa prafului vizibil, dar cine să mai caute urme de praf în aşa dezastru. Fusesem ca două mici termite care văzându-se într-un loc numai al lor, frumos amenajat, dăduseră frâu liber bucuriei şi se alelesese praful de tot. Sau aproape de tot, pentru că încă se mai putea face câte ceva.
Cu ochii în lacrimi, mai supăraţi pe tata decât pe noi, am început să strângem. E un fapt dovedit că durează infinit mai mult timp să aranjezi decât să deranjezi, dar în cazul nostru nici cu inelul Arabellei nu s-ar fi rezolvat mai repede decât am rezolvat-o noi.
Am luat toate hainele grămadă şi le-am indesat în şifonier. Am pus cărtile una peste alta şi le-am aruncat în dulapul cu cărţi a cărui uşă cu greu a rezistat închisă, am întins aşternuturile pe pat şi în câteva minute, după ce am prins pâna şi perdeaua la loc, ieşeam din camera cu cănile murdare de lapte pe care le-am spălat frumos la bucătărie.
Tata s-a uitat cu drag la noi şi a trecut repede dintr-o extremă în cealaltă, a renunţat la critica constructiva şi după ce şi-a aruncat un ochi în cameră s-a declarat mulţumit şi ne-a lăsat la joacă.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Aseară când am ajuns acasă în afară de faptul că fetele îşi lăsaseră ghiozdanele în curte, nu aveam ce să le reproşez, camera lor arata bine (nu vreau să exagerez şi să zic că era curat). Asta până mi-am adus aminte de modul în care făceam eu curat la vârsta lor, şi am deschis şifonierul. Camera s-a umplut de haine.
Unele lucruri nu se schimbă niciodata. 
Ce mai fac fetele?
Aug
Pentru ca multa lume ma intreaba : “Si fetele, ce mai fac fetele acum in vacanta?”, hai sa va mai spun cate ceva din aventurile lor din ultimele zile.
Atunci cand nu e ziua nici unui copil de prin vecini, deci nu-i rost de nici o sindrofie, Sonia si Iulia isi umplu timpul ca orice copiii normali zic eu, cu plimbatul pe role, pe bicicleta, se joaca tarile cu ceilalti copii sau inventeaza jocuri impreuna cu verisoara lor Aida, care-i o minune de copil, plina de viata si de idei nastrusnice. Zilele trecute aveau fiecare cate un telefon de jucarie si incercau sa salveze lumea forman 123 pe tastaturile alea.
Au invatat si sa dezlege rebus, desigur la nivel de copii de clasa a IV a. Citesc povesti, se uita la desene si asculta muzica. Zilele trecute, a fost ziua mamei unei prietene de-a lor si impreuna cu fetita in cauza au invatat cateva melodii pe care le-au cantat in fata sarbatoritei. Le-am intrebat cum a fost si mi-au spus ca n-au cantat decat un cantec, pentru ca mama sarbatorita a inceput sa planga cand le-a ascultat si ca sa nu se emotioneze femeia si mai mult, s-au limitat la o melodie.
Vineri seara fetele au fost impreuna cu tati si cu parintii Aidei la Ferma animalelor. Desi am inteles ca proprietarii nu au terminat de amenajat in totalitate ferma, copiii s-au distrat copios si ar mai vrea sa mearga si azi. Pai cum sa nu, daca ar fi dupa ele, am sta numai acolo. 
