M-am hotărât să port inel

Fetele au dragostea oarbă, cum oarbă este întâia fugă a mânjilor. Şi cum din această primă avântare a inimii poţi risipi totul sau poţi zdruncina pentru totdeauna stâlpii iubirilor viitoare, trebuie să ne tratăm iubirile cu mare grijă, astfel încât odată terminate, căci da, şi  iubirile se termină, să nu rămână în urma lor ruini pe care nu se mai poate clădi nimic.

Pentru ca fetele să aibă un ajutor în sensul acesta, a aparut contracepţia. În ultimul timp metodele de contracepţie sunt din ce în ce mai ingenioase, iar eu, deşi recunosc că nu eram la curent cu ultimele noutăţi, după ce m-aţi tocat mărunt la cap cu puterile miraculoase ale micuţului inel  contraceptiv,  m-am documentat şi vă pot vorbi acum despre acest subiect, aproape ca un om mare. 😀

Am aflat că inelul acesta mic de 5.4mm, Nuvaring, locuieşte cu voia noastră în vagin trei săptămâni din lună, stă acolo într-o poziţie comodă şi pentru noi şi pentru el, se introduce la fel de uşor ca un tampon şi îşi face treaba cu o eficacitate de 99%, iar dacă ţi-e frică să nu cumva să ajungă în alte părţi ale corpului tău, ei bine, află că cervixul are mai puţin de 1mm diametrul, deci deschiderea e mult prea mică pentru a lăsa inelul să treacă.

Continue reading M-am hotărât să port inel

Cum să arate contraceptivul ideal?

O domniţă cu sânge fierbinte îmi plasează o leapşă cu schepsis, cum că tre’ să spun lumii întregi cum vreau eu să arate contraceptivul ideal. Nu râde pe sub mustăţi cu satisfacţie, că-ţi va veni şi ţie rândul. E leapşă, s-a înţeles?!

Ca să nu vă spun din prima ce şi cum mi-ar plăcea mie, m-am gândit să vorbesc cu baba Tudosia (da, ştiu, nici mie nu-mi place numele ăsta, dar ea e cea nai bătrână persoană pe care o cunosc) , despre ce însemna contracepţia pe vremea ei, adică acum vreo 70 de ani. Bătrâna mi-a spus atât: “Contra ce, maică?” N-am insistat. Poate am pus eu problema greşit, nu cred că exista cuvântul contracepţie pe vremea aia. Tudosia are 12 copii. 🙂

Am vrut totuşi să aflu, de la o doamna trecută bine de a doua tinereţe, cum se fereau doamnele din generaţia ei de sarcinile nedorite. Am stat de vorbă cu doamna Rodica, o femeie la vreo 65 ani, pe care o cunosc de-un car de vreme şi pe care o ştiu mai slobodă la gură. Când m-a auzit că vreau să ştiu de contracepţie ( ea ştia despre ce-i vorba, e fan televizor) i-au sclipit ochii în cap. Mi-a povestit (pe larg, se înţelege) despre cât de inventive erau femeile pe vremea ei. Ele beau ierburi făcute de moaşa satului sau înghiţeau capsule de oaie atunci când răul era deja făcut. A suportat totul cu stoicism şi zice că-i creştea inima când îşi vedea bărbatul mulţumit. O întreb dacă şi ea era mulţumită. “Şi eu, şi eu, bată-te norocul, păi tu crezi că numai de dragul lui treceam eu prin foc şi pară? Păcat numa’ că Gelu al meu şi-a urcat de-o vreme sculele în pod că acum n-aş mai fi avut nevoie de nicio contracepţie.”  Dar cum v-ar fi plăcut, doamana Rodica, să fie contraceptivul ideal?” Stă o clipă pe gânduri şi îmi spune. ” Numai să fi existat, atât aş fi vrut.”

Continue reading Cum să arate contraceptivul ideal?