Mami…am terminat clasa a IV-a

Miercuri au facut toata dupamiaza cumparaturi impreuna cu doamna invatatoare. Joi au avut banchetul de sfarsit de clasa a IV-a, cu muzica, dans, glume si pareri de rau. Deja pareri de rau.  Si sunt asa de mici daca ma intrebati pe mine.

Le-am intrebat daca pot veni la banchet si eu si mi-au raspuns ca parintii nu sunt invitati, banchetele sunt pentru elevi, nu pentru parinti. Cred ca au drepatate, nu-mi amintesc sa fi venit mama cu mine la niciun banchet sau seara distractiva, ca asa se numeau pe vremea mea. 😀 A fost atata tevatura pe ele, cu ce sa se imbrace la banchet, ce pantofi sa-si ia (nu aveau oricum decat o singura varianta), cum sa-si faca parul, etc. Pana la urma le-am multumit pe amandoua si au fost incantate de tinutele lor. 🙂

Ieri au avut si serbarea de sfarsit de an cu spectacol si inmanarea premiilor. Copiii talentati din scoala au sustinut in fata noastra un spectacol de doua ore intr-un soare insuportabil. La nici 200m de scoala, primaria detine un club cu o sala mare de spectacole care sta in cea mai mare parte a timpului goala. Cat de greu ar fi fost sa permita desfasurarea serbarii asteia in sala? Insa nu-i acuz de nimic, s-ar putea ca, conducerea scolii sa nu gandeasca asa departe si sa tina, din traditie, premierea in curtea scolii.

Continue reading Mami…am terminat clasa a IV-a

Poveşti de absolvire

Miruna povesteşte despre emoţiile simţite la banchetul de la sfârşitul clasei a opta şi ne invită la depănat amintiri din anii aceia uitaţi, în care noi eram centrul universului şi nimic mai grav decât un subiect neprietenos în teza de la mate nu ni se putea întâmpla.

Am avut noroc de colegi adevaraţi, transformaţi uşor în prieteni pe viaţă atât la generală cât şi la liceu. La facultate nici nu mai aduc vorba, locuiesc de 13 ani cu unul dintre  ei. 😀

Şi totuşi colegii din generală sunt cei la care îmi zboară gândul când mă gândesc la  absolvire. La primul nostru banchet adevărat, organizat în sala de sport transformată în sală de bal, la rochia prăzulie făcută pe datorie de vecina mea croitoreasă. Pe datorie, adică mi-a spus că vrea să i-o plătesc la primul meu salariu. Aşa am făcut. 🙂 La pantofii cu frunză pe care mama înca îi păstrează şi la ondulatorul acela de păr care-ţi ardea invariabil pletele  şi era cunoscut sub denumirea popular-germanică de drot.

Continue reading Poveşti de absolvire