Stăm toate trei și ne încălzim în zgârcenia soarelui de iarna. Avem după noi trei genți și așteptăm un microbuz din acela care te duce din oraș în satele din împrejurimi. Da, există.
Chiar înainte de a ne transforma cu totul în stane de piatră, apare și el, marele alb. Oprește în dreptul nostru și șoferul ne invită să urcăm și ne spune că biletele se plătesc mai târziu.
Urc fetele aproape pe sus, Sonia insistă să ducă ea geanta cea mai mare, așa că-s nevoită ca pe ea s-o ridic cu tot cu bagaj. Coridorul strâmt al mașinii nu ne permite prea multe manevre, așa că bag bagajul mare la picioarele noastre, sub a doua bancă (n-am ocupat prima bancă deși am fost primii călători, am zis că acolo stau pilele șoferului, sau dupa caz, niște babe), iar rucsacii îi pun sus, în locul special amenajat pentru bagaje de genul ăsta. Adica, mai mici. Sincer, așa am crezut.