Căldură. Asta îmi inspiră mie deșertul. Nu știu dacă aș alege să merg vreodată acolo, să văd infinitatea de nisip fierbinte, dar o călătorie cu gândul e mereu bine venită așa că de ce să nu mergem noi în duminica asta de februarie primăvăratec să ne plimbăm prin dunele moi sclipitoare ale deșertului și să-i aflăm parfumul.
Povestea noastră începe undeva la 40 km de Jaisalmer unde Nasper și Jaya își aleg fiecare câte o cămilă pentru a face o excursie de 14 zile în deșert. Voiau să-l cunoască pe el și să se descopere în același timp pe ei. Voiau să știe dacă ce-i unește este dragoste adevărată sau doar o pasiune trecătoare. Și făceau asta fără știrea părinților lor, care îi voiau pe fiecare căsătorit cu alcineva și care probabil acum deja erau e urma lor. Numai că pentru Nasper și Jaya așa ceva era de neconceput. Dacă ar fi trecut cu bine de cele două săptămâni prin deșert, ar fi putut trece împreună peste orice. Asa credeau ei atunci și nu aveau să se înșele prea tare.
Și-au ales fiecare câte o cămilă experimentată care cunoștea drumul prin misteriosul deșert Thar și pe care tinerii aveau să se bazeze în călătoria asta. Au încărcat puținul lor avut pe cămile și-au pornit la drum.
Trec zilele astea prin incredibilele emoții, ca să nu le zic griji, legate de plecarea copiilor de acasă. Căci da, au plecat. Singure.
Acum, dacă fetele sunt acasă, şi-au reluat, cu mare bucurie, joaca cu prietenii de pe stradă. Mă refer la ăştia mai de vârsta lor +/- 2 ani, care sunt exact 13 copii. Nu, nu i-am numărat, dar fac ei petreceri pe stradă, aduc fiecare câte 1 leu şi strâng întotdeauna 13 lei, q.e.d. Petrecerile astea sunt ceva normal, strâng banii ăştia, cumpără două sticle de suc şi nişte grisine, apoi se adună la unul din copii în poartă şi stau la palavre. Paharele de plastic le şparlesc din bucătăriile lor, pe rând. Mai trec câteva zile, mai dispar 13 pahare, şi tot aşa.