Bucătăria mea de vis

Vine o vârstă la care una dintre cele mai aprige dorințe este să ai o bucătărie de vis. Eu am deja o bucătărie frumoasă făcută după gustul, spațiul și posibilitățile mele. Dar asta nu înseamnă că nu tânjesc după o insulă de bucătărie, sau nu mi se scurg ochii la camerele de gătit de pe pinterest (sursa foto).

Și cum mă uitam eu așa pierdută și fără speranță la minunatele imagini, numai ce-mi vine în minte faptul că visurile nu sunt interzise, și-mi pot face o listă cu cele mai frumoase 10 (voiam să zic 5, dar nu m-am putut opri la 5) bucătării pentru care mi-aș vinde un rinichi. Pe cel bolnav, se înțelege.

  1. M-am gândit mereu cum ar fi ca din bucătăria mea să ies direct în curte, sau măcar spre o terasă umbrită. Și la fel mi-am imaginat de multe ori cum ar fi să am un frigider din ăsta.
  2. Asta ar fi bucătăria perfectă pentru casa mea de la țară. Culoarea asta (ou de rață, eu așa o văd) mă îndeamnă la visare, dar și la creativitate. Dacă mai am și-o grădină care să-mi dea ingrediente, să te ții bucătăreală pe mine. 
  3. După cum vedeți, nu mă dezmint, toate trebuie să aibă insule. Dacă nu locuiesc (încă) pe o insulă, măcar să am una în bucătărie. 
  4. Dacă nu-i insulă, e continent, recunos că-i cam mare chiar și pentru mine, dar dacă ne gândim că trebuie să mănânce acolo patru persoane, parcă nu-i nimic prea mult. Chiar așa, lipsește un scaun. 
  5. După ce în bucătăria de mai sus încăpeau trei dormitoare, am ales acum o variantă de bucătărie mai mică, pe două laturi, dar minunat organizată. So, nu trebuie să avem castele ca să ne facem bucătăria din vis. 
  6. Cum să ai o așa bucătărie? Cum? Aproape că nu m-aș atinge de nimic. Mi-ar fi milă. V-am spus că-mi plac bucătăriile cu geamuri multe? Ați văzut frigiderul? 
  7. Bă băiatule, ia uitați-o pe asta. Așa-i că și voi vă întrebați de ce nu-i deschisă umbrela de pe terasă? Oricum, ceva din bucătăria asta am deja și eu,  floare din aia de lavandă. 
  8. Hai că deja m-am enervat. Cum ajunge gospodina la dulapurile alea de sus? Cred că are scară. De fapt și eu am scară. În fine, caut să-mi iau o fructieră din aia. Și aparatul meu de cafea e mai frumos!

    Continue reading Bucătăria mea de vis

Cum facem ordine în frigider în 5 pași simpli

Mi-am dorit întotdeauna un frigider dublu sau măcar cu două uși, unul ca acestea ar fi perfect, dar planul bucătăriei noastre nu permite, așa că trebuie să mă mulțumesc cu ce am și să încerc să fac loc într-un frigider clasic tuturor alimentelor pe care le cumpărăm de regulă o dată pe săpămână și pe care e nevoie să le și vedem în frigider, nu doar să le înghesuim acolo.  Așadar, cum facem să nu ”uităm” de mâncarea pe care am cumpărat-o și cum păstrăm tot timpul ordine în frigider. Mărturisesc că scriu postul ăsta în primul rând pentru mine, am nevoie de reguli pentru a fi ordonată. Începem:

  1. Ținem întotdeauna cont de compartimentele speciale pe care producătorii le-au creat pentru noi și în felul acesta dacă ne trebuie legume ne uităm în caseta pentru legume, dacă vrem să știm dacă mai sunt ouă ne uităm la suportul pentru ouă și tot așa. Ușor.
  2. Nu gătim mai mult de două feluri de mâncare odată și ne străduim să o mâncăm sau o dăruim înainte de a face altceva. În felul acesta nu vom avea cratițe și olișoare înghesuite pe toate rafturile frigiderului. E și o mare economie la buget chestia asta, așa că, doamnelor, nu le mai gătiți nimic până nu termină mâncarea deja gătită. Dacă aveți deja obiceiul de a găti puțin, cât pentru o singură masă, atunci aveți o insignă de merit de la mine, dar nu toată lumea are timpul necesar pentru asta, așa că regula asta e pentru cei ce gătesc mai mult decât se poate mânca la o singură masă.
  3. Nu păstrăm mezelurile în ambalajul de la magazin. Eu cumpăr două trei feluri de mezeluri care ne plac și le păstrez în frigider în castronașe de sticlă cu capac. Arată frumos, sunt transparente și sunt ușor de manevrat. Nu veniți cu sfaturi cum că mezelurile nu-s bune, o să vă văd eu când veți avea copiii adolescenți.
  4. Păstrăm unul dintre rafturi pentru produsele lactate, fie că vorbim de iaurturi, brânză, smântână sau cașcaval, încercăm  să le ținem cât mai grupate, e de mare ajutor mai ales atunci când vrem dintr-o privire să știm ce lipsește.
  5. Niciodată, dar absolut niciodată nu vom mai pleca la cumpărături fără a arunca o privire în frigider. În zece minute putem lua totul la mână și cu ocazia asta vedem exact de ce alimente avem nevoie și mai ales aruncăm tot ce-i expirat. Asta ne va aduce bănuți în plus (pentru că nu vvom mai cumpăra produse pe principiul ”poate nu mai avem”) și ordine în frigider pentru că odată luate la mână, alimentele se vor alinia frumos la loc în rafturi.

Continue reading Cum facem ordine în frigider în 5 pași simpli