Nu, nu-s amintiri din vremuri demult apuse. S-a întâmplat săptămâna trecută.
Fetele ies de la şcoală de obicei între 17 şi 18. În ziua respectivă a sunat un client întârziat pe la patru şi jumătate şi l-a rugat pe Sorin să dea o fugă până la el. Mai dornic ca oricând să întărească zicerea cu “clientul nostru, stăpânul nostru”, al meu pleaca în viteză, uitând desigur acasă telefonul mobil. 🙁
S-a făcut cinci, s-a făcut cinci şi jumătate şi Sorin nici vorbă să apară. Pe la şase fără un sfert mă sună fetele: “Mami, tu ai de gând să ne mai iei azi de la şcoală?”
Aveam două soluţii, ori plecam cu tramvaiul, făceam 45 minute până la şcoală şi luam fetele, ori luam maşina lu’ tata o Dacia 1600 1300 din 1969. Pe gaz. Caz în care, gândeam eu, ajung mult mai repede la şcoală. Decizia mi-a fost uşor forţată de mama care mi-a spus: “ia maşina lu’ tac-tu şi du-te repede la fete!” Şi de aici începe aventura: